AcasăActualitateSocialAvocatul Poporului în Maramureş: Maramureşenii cu probleme, aşteptaţi în audienţe

Avocatul Poporului în Maramureş: Maramureşenii cu probleme, aşteptaţi în audienţe

spot_img

DISTRIBUIȚI

Maramureşenii care au probleme care pot fi rezolvate cu ajutorul Avocatului Poporului sunt aşteptaţi  în audienţă la data de 18 martie la Prefectura Maramureş.

Instituţia Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Cluj, organizează o sesiune de audienţe pentru cetăţenii judeţului Maramureş la data mai sus amintită, începând cu ora 10:00, la sediul Prefecturii judeţului Maramureş. Cetăţenii care au probleme juridice care ţin de competenţa Instituţiei Avocatului Poporului vor fi primiţi in audienţă de către reprezentanţii Biroului Teritorial Cluj, la care sunt arondate judeţele Cluj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj.

Marti, in Baia-Mare, vor veni din partea Avocatului Poporului consilierul coordonator Camelia Reghini şi expertul Sorina Lucreţia Drăgan.

Instituţia Avocatul Poporului este autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică şi are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice in raporturile acestora cu autorităţile publice. Avocatul poporului işi exercită funcţiile fie din oficiu, fie la cererea persoanelor interesate. Pentru ca activitatea să fie eficientă, constituţia obligă autorităţile publice să-i asigure sprijinul necesar.

Avocatul poporului răspunde numai in faţa Parlamentului, avand obligaţia de a-i prezenta acestuia rapoarte. In aceste rapoarte avocatul poporului poate face şi recomandări privind legislaţia sau luarea unor măsuri pentru ocrotirea libertăţilor publice. Avocatul Poporului nu are atribuţii jurisdicţionale şi nu reprezintă cetăţenii în instanţă.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA