Acasăsinucidere maramuresAVERTISMENT - Ungaria ar putea fi nevoită să construiască un gard la...

AVERTISMENT – Ungaria ar putea fi nevoită să construiască un gard la frontiera cu România

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ungaria este pregătită să ridice un gard la granița cu România pentru a preveni intrarea migranților și există șanse mari ca acest lucru să fie inevitabil, a declarat joi Janos Lazar, șeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, relatează Reuters și MTI.

„Suntem gata să ridicăm o barieră tehnică și la frontiera cu România; astăzi există o șansă semnificativă ca acest lucru să nu poată fi evitat”, a afirmat Janos Lazar într-o conferință de presă.

El a menționat că țările din Grupul de la Vișegrad (Ungaria, Cehia, Polonia și Slovacia) respectă propunerea ca fluxul de migranți să fie în primul rând gestionat la granițele Greciei.

„Dezbaterea reală se referă la a vedea dacă ajutăm țările din Balcani sau nu”, a spus Janos Lazar, adăugând că dacă nu ar exista o a doua linie de apărare între Grecia și granița Schengen, atunci Europa ar lăsa statele din Balcani pe cont propriu.

În urmă cu o săptămână, Janos Lazar afirma că Ungaria se așteaptă la sosirea unui nou val masiv de migranți pe ruta balcanică odată cu venirea primăverii și prin urmare este pregătită să ridice un gard și la granița cu România, după modelul celor deja ridicate la frontierele cu Serbia și Croația. El menționa că Ungaria are constant consultări pe tema migrației cu țările vecine, inclusiv cu România, la fel cum procedează și Turcia cu Uniunea Europeană.

Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), de la începutul anului până pe 14 februarie, numărul migranților și refugiaților sosiți în Europa a ajuns la 84.320, dintre care 78.333 au sosit pe insule grecești venind dinspre Turcia, iar 5.987 au sosit în Italia pe ruta central-mediteraneană.

sursă știre și foto agerpres.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA