Acasăsinucidere maramuresAU TĂIAT PANGLICA – A fost inaugurat cel mai lung tunel din...

AU TĂIAT PANGLICA – A fost inaugurat cel mai lung tunel din lume: 57 de kilometri pe sub Alpi!

spot_img

DISTRIBUIȚI

A fost inaugurat cel mai lung tunel feroviar din lume. Se întâmplă în Elveția, iar linia de cale ferată care străpunge Alpii Elvețieni măsoară 57 de kilometri şi a fost construită pe parcursul a 17 ani. Constucţia a costat 11 miliarde de euro.

Ca termen de comparație, costurile proiectului le egalează pe cele de la Jocurile Olimpice de la Londra, de acum patru ani. Tunelul feroviar Gotthart, căci așa se numește linia de cale ferată, uneşte rutele feroviare dintre portul olandez Rotterdam de la Marea Nordului cu portul italian Genova de la Marea Mediterană și va putea fi utilizat, cu regularitate, din luna decembrie.

Tunelul feroviar Gotthard face parte dintr-un proiect de infrastructură de 23 de miliarde de franci elvețieni care urmează să fie finalizat până în 2020 și va avea rolul de a îmbunătăți considerabil transportul feroviar elvețian. Asta pentru că va conecta centrele industriale din nordul și sudul Europei.

„Astăzi este o zi istorică pentru țara noastră. O dată cu tunelul Gotthard, finalizăm un proiect la care au lucrat mai multe generații, de la prima schiță, până la finalizare”, a spus Johann Schneider-Ammann, președintele Elveției.

Peste 2.600 de muncitori au lucrat la linia de cale ferată care va scurta distanța dintre Zurich și Milano. În 1999 au fost începute lucrările, iar construcția a fost finanțată în proporție de 65% de o taxă impusă pe vehiculele grele care au traversat vechiul tunel. În total s-au cheltuit 11 miliarde de euro pentru finalizarea celor 57,1 km. Inaugurarea este cu atât mai importantă cu cât va uni două porturi europene: Geneva și Rotterdam.

„Este un pas important pentru Elveția, dar și pentru vecinii noștri și restul continentului. Oamenii și mărfurile se pot deplasa acum mai rapid. Oraşe precum Stuttgart, Zurich, Lugano sau Milano sunt conectate mult mai bine. Tunelul Gotthard aduce împreună oameni şi economii naţionale”, crede preşedintele Elveţiei.

Primii care au trecut prin tunelul Grotthard au fost cancelarul Germaniei, Angela Merkel, preşedintele Franţei, Francois Hollande, şi premierul Italiei, Matteo Renzi, alături de şeful statului elveţian.

Tunelul feroviar va fi funcţional în luna decembrie a acestui an. De atunci, peste 320 de trenuri cu pasageri ori cu mărfuri vor circula zilnic, cu o viteză de 250 de kilometri pe oră. Asta înseamnă că tunelul va putea fi parcurs în 20 de minute.

În prezent, tunelul Gotthard este cel mai lung tunel feroviar din lume. Este cu trei kilometri mai lung decât tunelul Seikan din Japonia și cu șapte kilometri mai lung decât cel de sub Canalul Mânecii.

Totuși, nu se știe cât timp va mai deține acest record, căci chinezii plănuiesc să sape unul de două ori mai lung.

Și în Europa s-ar putea construi un alt tunel de 80 de kilometri care ar urma să facă legătura între capitalele Finlandei şi Estoniei. Însă ambele se află, în prezent, la stadiul de proiect.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA