AcasăEvenimentSportAU DEMONSTRAT CĂ SE POATE - UEFA a premiat FRF pentru...

AU DEMONSTRAT CĂ SE POATE – UEFA a premiat FRF pentru dezvoltarea fotbalului feminin

spot_img

DISTRIBUIȚI

AU DEMONSTRAT CĂ SE POATE. După ce echipa națională de fotbal feminin a României a învins joi Ucraina cu 2-1 în Gruia, crescând considerabil șansele participării la primul turneu final din istorie, Euro 2017, ziua de vineri a prelungit la Cluj-Napoca ceea ce poate să devină “săptămâna de aur a fobalului feminin românesc”.

Victoria “tricolorelor” în penultimul meci din grupa de calificare a continuat pe 16 septembrie dimineață, la baza sportivă Unirea din cartierul clujean Mănăștur, cu inaugurarea unei noi competiții destinate echipelor de junioare într-o nouă etapă a proiectului “Fotbal și feminitate”.

La eveniment au participat în calitate de invitați speciali Emily Shaw, manager pentru dezvoltarea fotbalului feminine în cadrul UEFA, și Allan Hansen, președintele comisiei HatTrick UEFA și membru în Comitetul Executiv al forului continental.

Alături de ei, Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, Radu Vișan, secretar general, și Gabriel Bodescu, secretar general-adjunct.

Prezența oaspeților UEFA a avut o dublă însemnătate pentru că, de la ora 10:30, la Grand Hotel Italia din Cluj-Napoca, aceștia au oferit Federației Române de Fotbal, în cadrul unei ceremonii speciale, premiul HatTrick pentru dezvoltarea fotbalului feminin românesc prin proiectul “Fotbal și feminitate”.

Împreună cu președinți ai asociațiilor județene de fotbal și președinți de cluburi din fotbalul feminin românesc, asistența a aplaudat minute în șir apariția surpriză a lotului de fotbal feminin care este aproape de o performanță istorică.

Fetele lui Mirel Albon au asistat la toată ceremonia și au primit emoționate felicitările tuturor vorbitorilor, începând cu Alin Cioban, președintele Comisiei pentru Fotbal Feminin din cadrul FRF, președintele Răzvan Răzvan Burleanu și cei doi invitați speciali din partea UEFA.

Pentru “tricolore” mai e nevoie de un pas spre Euro 2017: încă o victorie marți, 20 septembrie, de la ora 20:00, pe același stadion “Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca.

Victoria în fața Greciei, coroborată cu rezultatele din celelalte grupe, ne poate califica direct, în premieră, la un turneu final!

“ Trebuie să remarcăm faptul că FRF a făcut un progres remarcabil în ceea ce privește lansarea proiectului strategic de dezvoltare pentru fotbalul românesc și în ceea ce privește și acest proiect, Fotbal și feminitate. Vă rog să primiți felicitările mele împreună cu premiul HatTrick din partea UEFA și sunt convins că va fi un proiect de succes și în viitor”

Allan Hansen, președintele comisiei Hattrick a UEFA

“Am mai fost în România în urmă cu 6-7 ani și nu mă așteptam ca 6 ani mai târziu să fiu aici ca să înmânez acest premiu. Cred că progresul este unul remarcabil și nu este întâmplător. Știm că succesul hrănește la rândul său mai departe succesul. Am fost impresionată de eforturile făcute de Federația Română de Fotbal pentru dezvoltarea fotbalului feminin și prevăd un viitor plin de succes în această direcție”

Emily Shaw, manager pentru dezvoltarea fotbalului feminin în cadrul UEFA

“ Este o onoare pentru mine și pentru Federația Română de Fotbal să primim această distincție extrem de importantă. Deși ea vine ca o recunoaștere a eforturilor depuse până acum pentru dezvoltarea fotbalului feminin românesc, în fapt punctează prezentul proiectelor noastre și confirmă direcțiile pentru viitor. Asistența și bunele practici UEFA de care vom beneficia, însoțite de entuziasmul și determinarea fiecăruia dintre noi, în teritoriu, pe terenul de fotbal și la nivel instituțional, vor confirma rezultatele pe termen mediu și lung”

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal

Sursa info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA