AcasăActualitate112ATENŢIE - Tentativă de înşelăciune prin metoda ,,Accidentul”

ATENŢIE – Tentativă de înşelăciune prin metoda ,,Accidentul”

spot_img

DISTRIBUIȚI

ATENŢIE Un bărbat care a pretins că este „căpitan” de poliţie şi efectuează un sondaj de opinie a eşuat în a o înşela pe fiica unei băimărence prin metoda ,,Accidentul”. Femeia a dat dovadă de luciditate, „refuzând” astfel să fie păgubită cu 1.500 de dolari.

ATENŢIE Astăzi, 2 august, în jurul orei 09.35, o băimăreancă a sesizat poliţia cu privire la comiterea infracţiunii de tentativă la înşelăciune.

Ea a declarat că a fost sunată pe telefonul fix de un bărbat care a pretins a fi căpitan la poliţie şi care, sub pretextul efectuării unui sondaj de opinie cu privire la votul prin corespondenţă, i-a cerut numărul de telefon al fiicei sale stabilită în străinătate.

Ulterior, bărbatul a sunat-o pe fiica sa şi i-a solicitat 1.500 de dolari, motivând că mama sa a fost implicată într-un accident de circulaţie iar banii sunt necesari pentru spitalizare şi îngrijiri mediale.

Femeia nu a dat curs solicitării, ci a verificat informaţia primită şi şi-a dat astfel seama că a fost pe cale să fie înşelată.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la înşelăciune şi continuă cercetările în vederea identificării autorilor şi a tragerii acestora la răspundere.

Atragem încă o dată atenţia cetăţenilor că atunci când sunt abordaţi de persoane necunoscute care-şi atribuie diferite calităţi, să se asigure cu privire la informaţiile primite. Persoanele care doresc să vă înșele sunt actori foarte buni, care posedă un simț natural în a identifica victimele și care ştiu cum să manipuleze pentru a-şi atinge scopul!

Pentru a evita să deveniţi victime ale escrocilor, poliţiştii vă recomandă să manifestaţi prudenţă în cazul în care primiţi un astfel de telefon şi să nu daţi curs respectivei solicitări, în ciuda reacţiei emoţionale de moment.

Într-adevăr, unele servicii medicale sunt furnizate contra cost, dar nu şi în cazul serviciilor medicale de urgenţă. De aceea, în niciun caz nu trimiteţi bani prin persoane necunoscute, în speranţa că îi veţi ajuta pe cei dragi – nu faceţi decât să cădeţi în plasa întinsă de cei care doresc să profite de lipsa dumneavoastră de informare.

În niciun caz nu daţi crezare imediat unor „poveşti” anunţate telefonic de persoane care pretind că au calitate oficială, ci verificaţi informaţia printr-un apel la 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliţie.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA