AcasăActualitateSocialATENTIE SOFERI - Circulaţie rutieră în condiţii de iarnă in Maramures

ATENTIE SOFERI – Circulaţie rutieră în condiţii de iarnă in Maramures

spot_img

DISTRIBUIȚI

Vremea a fost în general închisa şi rece. În prima parte a zilei şi în cursul nopţii local au căzut precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. Cantitatea maximă de apă a fost de 1,4 l/mp, la Baraj Firiza. Vântul a suflat în general slab. Temperaturile maxime au fost cuprinse între 3 grade Celsius  la Ocna Şugatag şi 7 grade Celsius  la Sighetu Marmatiei. Stratul de zăpadă măsura până la 42 cm, la Vf. Iezer.

La primele ore ale dimineţii temperatura aerului avea valoarea de -5 grade Celsius la Borşa şi Vf. Iezer; -3 grade Celsius în Pasul Gutâi şi la Cavnic; -2 grade Celsius la Petrova, Leordina, Săliştea de Sus,; -1 grad Celsius la Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus, Fereşti, Ocna Şugatag, Târgu Lăpuş şi Săpânţa; 0 grade Celsius în Baia Mare, Copalnic, Ardusat şi Tăuţii Măgherăuş.

A nins abundent, în această dimineaţă, pe DN18, în Pasul Gutâi. Stratul de zăpadă depus pe carosabil măsura între 1-2 cm. Prefectul Anton Rohian şi subprefectul Pamfil Bercean au fost informaţii despre situaţie şi au dispus ca membrii comandamentului judeţean de iarnă (poliţie rutieră, pompieri militari, drumari) etc se se deplaseze în pasul montan, în scopul de a evita perturbarea traficului rutier. Angajaţii societăţii care asigură şi întreţin viabilitatea sectorului au intervenit cu două utilaje cu lamă pentru curăţarea părţii carosabile de zăpadă şi au împrăştiat 43 tone material antiderapant. La această oră, carosabil este curat şi umed, însă mai sunt tronsoane, în zona virajelor strânse, pe care există încă zăpadă apoasă. De asemenea, pe acostamentul drumului se găseşte zăpadă. Şi pe celelalte sectoare de drumuri naţionale carosabilul este curat şi umed. S-a  acţionat preventiv cu material antiderapant pe DN1C şi E58 (44 tone), respectiv câte trei tone pe DN19, Dealul Huta Certeze şi DN18B, Dealul Cărburnari. Ninge acum în zona limitrofă municipiului Baia Mare, Pasul Gutâi, Petrova şi Vişeu de Sus. Precipitaţii sub formă de lapoviţă cad pe DN18B, la Copalnic. Nu au fost semnalate probleme sau perturbări ale traficului rutier. Un echipaj de poliţie rutieră patrulează în Pasul Gutâi

A nins abundent şi în zona montană a oraşului Cavnic ( DJ184, de la spital şi până pe DJ109F, coborârea spre localitatea Budeşti). Pe carosabil s-a depus un strat de zăpadă care măsura până la 2 cm. Două utilaje cu lamă au acţionat pentru îndepărtarea zăpezii şi au împrăştiat material antiderapant. Cele două drumuri judeţene, din zonă, sunt practicabile, dar mai există zăpadă pe tronsoane din zona montană şi de pădure. De asemenea, angajaţii societăţii care asigură şi întreşin viabilitatea sectoarelor de drumuri judeţene au acţionat în alte zone cu opt utilaje şi au răspândit 32 tone de material antiderapant pentru a preveni formarea poleiului. Sectoarele din zonele de câmpie au carosabilul curat, dar umed.

Rămân închise pe perioada de iarnă, conform deciziei administratorului de drumuri: DJ109F, pe relaţia  Cavnic-Băiuţ;  DJ183, pe relaţia Izvoare-legătura cu DN18, în Pasul Gutâi şi DC19, pe relaţia Botiza-Groşii Ţibleşului (un tronson de 6km). 

Cursa aeriană de pasageri a decolat fără probleme, în această dimineaţă, de pe Aeroportul Internaţional Baia Mare şi a aterizat în Bucureşti. Pista a fost curăţată de zăpadă.  Vizibilitatea este bună în zona aeroportului. Cerul este  acoperit, fulguia în zonă. Temperatura aerului avea valoarea de 0 grade Celsius.

HIDRO

Debitele şi nivelurile cursurilor de apă din judeţ au fost în scădere. Nu au fost semnalate probleme deosebite. Gheaţă mai este prezentă doarmalul râului Ruscova. Exploatarea amenajării hidrotehnice Strâmtori-Firiza se realizează în condiţii de siguranţă. Coeficientul de umplere al lacului de acumulare este de 89%.

Stratul de zăpadă măsura: 18 cm la Cavnic, 6 cm la Mara, 3 cm la Firiza şi Blidari, 2 cm la Suciu de Jos,  Copalnic şi Cicârlău, respectiv 1 cm la Răzoare, Lăpuşel, Luhei şi Ulmeni.

METEO

Vremea va fi astăzi rece. Cerul va fi temporar noros. În cursul zilei, pe arii relativ extinse, vor cădea precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare. La munte va ninge. Vântul va sufla slab, la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 8 grade Celsius, iar cele minime între -6 şi -2 grade Celsius. Noaptea şi dimineaţa, izolat în zonele joase se va semnala ceaţă.

Pentru mâine, meteorologii au informat că vremea se va încălzi faţă de zilele precedente. Cerul va fi mai mult noros. Îndeosebi după-amiaza şi noaptea, pe arii extinse, vor cădea ploi care vor avea şi caracter de aversă. La munte, la altitudini de peste 1600 m, va ninge. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare în zona montana înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 12 grade Celsius, iar cele minime între 2 şi 5 grade Celsius. Izolat se va semnala ceaţă.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA