Acasă Eveniment ATENTIE - Astazi dimineata intre orele 7.00-9.00 NU circula trenurile. Greva la...

ATENTIE – Astazi dimineata intre orele 7.00-9.00 NU circula trenurile. Greva la CFR

DISTRIBUIȚI

Astazi dimineaţă trenurile nu vor circula din cauza unui protest după eşuarea negocierilor pentru un nou contract colectiv de muncă. Astfel, trenurile nu vor circula miercuri, între orele 7.00 şi 9.00 dimineaţa.
„Protestul nu este organizat de sindicate. Va fi vorba de o încetare voluntară a lucrului de către cei implicaţi în circulaţia trenurilor, pentru a trage semnale de alarmă actualilor şi foştilor guvernanţi legate de faptul că în ultimii cinci ani nu au primit niciun procent în plus la salarii” a spus Gheorghe Frăţică, preşedintele Federaţiei Mişcare Comercial.
Negocierile pentru un nou contract colectiv de muncă au eşuat, iar sidicaliştii nu sunt nemulţumiţi doar de nivelul salariilor, ci şi de eliminarea drepturilor angajaţilor de a călători gratuit pe calea ferată sau de perspectiva disponibilizării a 2.500 de angajaţi ai CFR Marfă.

Cel mai afectat tren va fi trenul personal care trebuie sa soseasca la ora 7.40 in gara CFR Baia Mare. Acesta a fost oprit in gara CF Satulung. Trenurile Baia Mare – Satu Mare si Baia Mare – Bucuresti stationeaza in Gara CF Baia Mare. Calatorii care nu au dorit sa astepti pot sa isi recupereze banii dati pe bilete.

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Proctoline




TE-AR MAI PUTEA INTERESA

E OFICIAL: SCENARIUL ROȘU, ACTIVAT ÎN BAIA MARE – Școlile, grădinițele și localurile se închid, masca e obligatorie în toate spațiile publice deschise

Așa cum ActualMM.ro v-a prezentat pe surse încă de acum câteva ore, Baia Mare a intrat oficial în Scenariul Roșu după ce în Baia...

PE SURSE/URMEAZĂ CONFIRMAREA – Baia Mare intră în scenariul ROȘU după ce cazurile de COVID au explodat

Numărul noilor cazuri de COVID-19 înregistrate în ultimele două zile au adus mai multe localități din județ peste pragul de 3 cazuri la 1.000...

(VIDEO) CAZ ȘOCANT ÎN MARAMUREȘ/ ACTUALIZARE – Elevi PĂLMUIȚI de o profesoară, în timpul orei. Totul a fost filmat de colegii fetei

Un nou caz șocant pentrecut în Maramureș a fost scos la iveală printr-o filmare publicată pe pagina de Facebook a unui vlogger român. Doi...

MUNTELE ȘI OMUL – Interviu cu Arnold Antal Hegedus, medicul și pictorul maramureșean care a urcat pe cele mai înalte vârfuri

”O viaţă dinamică este secretul sănătăţii fizice şi psihice” - Arnold Antal HegedusArnold Antal Hegedus provine din Sighetu Marmaţiei, este medic veterinar, pictor, alpinist,...

ACTUALIZARE/ INTERVENȚIE CRITICĂ LA PIAȚĂ – Mai multe echipaje de Poliție și un câine antidrog după ce un bărbat s-a parcat în sensul giratoriu...

O acțiune mai puțin obișnuită s-a desfășurat aseară, 24 octombrie, în sensul giratoriu de la intersecția străzilor Mihai Eminescu cu străzile Pintea Viteazul și...