AcasăLifestyleMondenAŞTEPTÂND APOCALIPSA - Cei mai bogaţi oameni ai planetei se pregătesc foarte...

AŞTEPTÂND APOCALIPSA – Cei mai bogaţi oameni ai planetei se pregătesc foarte serios pentru sfârşitul lumii

spot_img

DISTRIBUIȚI

AŞTEPTÂND APOCALIPSA  Unii dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei se pregătesc foarte serios pentru sfârşitul lumii sau cel puţin pentru sfârşitul civilizaţiei şi ordinii actuale.

AŞTEPTÂND APOCALIPSA Şi nu vorbim despre alarmişti excentrici, ci despre profesionişti din Silicon Valley sau New York, care au făcut avere în domeniul tehnologiei şi care sunt cât se poate de raţionali.

Îşi construiesc buncăre, îşi cumpără case în Nouă Zeelandă, o destinaţie foarte populară pentru cei care doresc să se pună la adăpost de o posibilă calamitate şi, nu în ultimul rând, îşi fac intervenţii chirurgicale pentru a-şi asigura o mai mare independenţa în cazul în care nu vor avea acces la resurse medicale, scrie The New Yorker, într-un amplu articol.

 De exemplu, Steve Huffman, cofondator şi CEO al comunităţii online Reddit, şi-a făcut o operaţie cu laser pentru corectarea vederii.

„Dacă vine sfârşitul lumii, sau poate doar dacă vom avea necazuri, va fi foarte greu să faci rost de lentile de contact sau de ochelari. Fără ei, sunt terminat”, explică Huffman.

  Printre alte pregătiri, Huffman şi-a cumpărat arme şi muniţie, precum şi motociclete, pentru a nu rămâne blocat în trafic în timpul unei eventuale evacuări.

Nu este singurul milionar din Silicon Valley preocupat de ideea de a supravieţui unei posibile apocalipse.

 Fostul manager de produs de la Facebook, Antonio Garcia Martinez, şi-a cumpărat pământ pe o insula din Pacific, unde şi-a făcut provizii de generatoare, panouri solare şi muniţie.

„Ai nevoie de multe lucruri pentru a rezistă în cazul unei apocalipse. Cred că oamenii care sunt conectaţi la pârghiile prin care societatea funcţionează cu adevărat înţeleg faptul că patinăm pe o gheaţă culturală foarte subţire chiar în acest moment”, spune fostul angajat al Facebook.

 Oameni bogaţi cu preocupări similare au format grupuri private pe Facebook, unde fac schimb de informaţii utile cu privire la măşti de gaze, buncăre şi refugii sigure în faţă efectelor schimbărilor climatice.

Yishan Wong, unul dintre primii angajaţi şi Facebook, care a condus Reddit între 2012 şi 2014, şi-a corectat şi el vederea, din aceleaşi motive că Huffman.

„Mulţi oameni pur şi simplu presupun că nu se pot întâmplă evenimente neverosimile, însă oamenii tehnici tind să vadă lucrurile foarte matematic.

Prepperii (cei care se pregătesc pentru o situaţie de criză – n.red.) din domeniul tehnologiei nu cred neapărat că va avea loc o calamitate. O văd că pe un eveniment îndepărtat, însă unul cu efecte grave, aşa că, ţinând cont de cât de mulţi bani au, este logic să cheltuiască o mică parte din avere pentru a se asigura”, este de părere Wong.

Mai mult de jumătate dintre miliardarii din Silicon Valley sunt pregătiţi pentru o criză, fie că au un buncăr, fie că şi-au cumpărat o casă într-o zona mai sigură, estimează Reid Hoffman, cofondator LinkedIn.

 Pregătirile pentru apocalipsa s-au transformat pentru mulţi într-un hobby popular. „Suntem câţiva în Silicon Valley. Ne întâlnim uneori şi discutăm despre planurile de rezervă pe care oamenii şi le fac”, spune Tim Chang de la compania Mayfield Fund.

„Întotdeauna am pregătit un elicopter cu plinul făcut lângă casă şi am un buncăr subteran prevăzut cu un sistem de filtrare a aerului”, spune un alt milionar american, fără să-şi divulge numele sau locul unde şi-a construit ascunzătoarea.

 La fel ca mulţi alţii din anturajul său, bogaţi şi puternici, se pregătesc în secret pentru supravieţuire.

sursa

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA