AcasăEvenimentSportASTA-I SITUAȚIA – Sorții au decis adversare dificile pentru jucătoarele noastre în...

ASTA-I SITUAȚIA – Sorții au decis adversare dificile pentru jucătoarele noastre în primul tur la Australian Open

spot_img

DISTRIBUIȚI

ASTA-I SITUAȚIA Cele şase reprezentante ale României direct acceptate pe tabloul principal de simplu au fost repartizate simetric, câte trei pe fiecare jumătate, la tragerea la sorţi de joi, efectuată pe terenul Margaret Court, din Melbourne.

Simona Halep (1 WTA), Sorana Cîrstea (37 WTA) şi Ana Bogdan (107 WTA) sunt pe jumătatea superioară, în timp ce Irina Begu (40 WTA), Mihaela Buzărnescu (57 WTA) şi  Monica Niculescu (85 WTA) sunt pe jumătatea a doua, dominată de favorita doi, Caroline Wozniacki.

Singurul reprezentant al României la simplu masculin, Marius Copil (93 ATP), are un meci de deschidere dificil împotriva lui Gilles Simon, fost număr şase mondial, coborât acum, la 33 de ani, pe locul 57 ATP.

Simona Halep are parte de un test cu încărcătură emoţională mare, împotriva unei puştoaice de doar 17 ani care va avea întreaga Australie de partea sa, iar jumătatea sa de tablou este plină de nume grele. Irina Begu, Mihaela Buzărnescu şi Ana Bogdan vor debuta împotriva unor jucătoare de pe lista capilor de serie, Sorana Cîrstea are o misiune dificilă în a repeta performanţa din 2017 – optime de finală, iar Monica Niculescu se află în imediata apropiere a Jelenei Ostapenko, cea care deschide împotriva italiencei Francesca Schiavone, într-un duel între câştigătoare de Roland Garros.

Start greu pentru Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu, ambele aflate pe jumătatea inferioară de tablou. Begu va juca împotriva rusoaicei Ekaterina Makarova, cap de serie 31 la Melbourne, în timp ce „Super-Miki’ va juca împotriva danezei Caroline Wozniacki,jucătoarea împotriva căreia a jucat primul meci al carierei pe tabloul principal de la un turneu de Mare Şlem, la US Open 2017. Monica Niculescu va juca împotriva Monei Barthel, cu un potenţial duel în turul doi cu favorita 32, Anett Kontaveit.

Pe jumătatea Simonei, dar pe celălalt sfert, a fost trimisă spaniola Garbine Muguruza, cea care are un start complicat de 2018. secţiunea este însă aglomerată, cu Aga Radwanska posibilă adversară de tur trei pentru campioana de la Wimbledon. Maria Şarapova se află şi ea în această parte de tablou.

Ana Bogdan va deschide împotriva franţuzoaicei Kristina Mladenovic, cap de serie 11 la Australian Open.

Simona Halep va debuta împotriva unei reprezentante a gazdelor, aflate pe locul 193 WTA, iar traseul este unul dificil, cu un posibil tur trei cu Kvitova şi sfert de finală cu Pliskova.

Sorana Cîrstea este pe sfertul Simonei şi va juca împotriva Zarinei Diyas, iar în turul doi poate da peste experimentata Lucie Safarova.

Tabloul masculin se completează interesant: am putea avea parte, din nou, de o semifinală Nadal – Dimitrov, exact ca în 2017, în timp ce pe jumătatea lui Roger Federer au ajuns Sascha Zverev şi Novak Djokovic.

Marius Copil va juca în primul tur împotriva unui triplu câştigător al turneului  de la Bucureşti, francezul Gilles Simon. Românul a fost trimis pe sfertul de finală dominat de principalul favorit, Rafael Nadal.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA