Doar stelele strălucitoare ne împiedică să vedem vesta de sinucigaş plasată de onor somităţile lor etice Juncker şi Merkel în mijlocul drapelului european. Cu aceşti oameni şi cu gîndirea lor de centru-vid la putere, Europa e strivită între nătării dinăuntru şi demenţii din afară.

În ziua dinaintea măcelului de la Paris, aflat în Malta pentru obişnuitul summit decisiv săptămînal, Juncker tuna şi fulgera împotriva refuznicilor. Cum îndrăzniţi să refuzaţi cotele de refugiaţi? A doua zi, după 132 de morţi la Paris, a sosit traducerea oficială a întrebării lui Juncker. Ea sună aşa: cum îndrăzniţi să nu intraţi în hora mortuară pe care am tocmit-o? Ştiţi, noi vrem să ne sinucidem şi am găsit că metoda cea mai bună e uşa deschisă pentru tot norodul Orientului Mijlociu şi al Africii. Doamna Merkel ţine piciorul în prag şi lucrurile merg strună! Uitaţi! Călăii de la Paris au sosit ascunşi printre refugiaţii pe care îi lăsăm să curgă de-a valma. Nu ne puteţi refuza!

Farsa cu care Occidentul ţine să îşi ia adio de la curaj, bun-simţ şi, curînd, de la viaţă a continuat netulburată de masacrul din inima Parisului. Un greţos folclor diplomatic s-a revărsat, ca de obicei, dinspre toţi nătărăii binevoitori ai lumii. Celebrul şef de stat amator Obama, Ban Ki Moon – domnul acela cu aer de exponat la Muzeul Mondial al Brelocurilor – plus Prim-Miniştri manechin şi Preşedinţi umbră de manechin au repetat lozincile palide pe care le auzim după fiecare tînăr sfîrtecat de bombe şi după fiecare copilă ciuiruită de Kalashnikov.

Nu ne temem! Ba ne temem, pentru că sîntem oameni normali. Nu ne vor învinge! Ba, cu voi la cîrmă, ne vor învinge! Teroriştii sînt doar o minoritate în marea lume islamică! Aşa e, dar vă închipuiţi cum ar arăta o majoritate? Să nu ripostăm pentru că le facem jocul! Mă tem că n-apucăm.

După ani de orori şi un munte de cadavre în preajma discursurilor euroconforme, e cazul să lămurim cîteva lucruri. În definitiv, ce afirmăm noi europenii, doamnă Merkel? Că tot noi sîntem de vină? Că o merităm? Atenţie! Turnurile domului din Koln atîrnă îndoite de ruşine, ca o macaroană fiartă. Prinicipiile? Sigur, principiile sînt gramatica de adîncime de la care n-avem voie să ne abatem. Dar principiile eterice fac poezie bună şi politică defetistă. Principiile deshidratate nu pot lupta cu răul care ne paşte hoţeşte din fiecare tulumbă, din fiecare maşină parcată iscusit şi din fiecare nou transport de refugiaţi.

Acum e nevoie de fapte. Mai clar: Ion Barbu e unul din cei mai mari poeţi ai vremurilor lui. Iată: „Din ceas, dedus adîncul acestei calme creste, / Intrată prin oglindă în mîntuit azur…” Chiar vă puteţi imagina un imn de stat pus pe aceste versuri purissime? Acolo e nevoie de dăruire şi dragoste mărturisită în cuvinte simple, chiar stîngace.

Europa e în situaţia perversă de a crede că geometria principiilor, veghea cu candele şi marşurile în alb pot respinge asaltul descreieraţilor aduşi în Europa din tot Orientul Mijlociu. Asta se cheamă obscurantism iluminist. Bătălia pe Facebook şi tricolorul francez aşternut pe toate site-urile nu schimbă nimic. Statul Islamic poate închide oricînd laptopul. Mulţimile care hălăduiesc de durere prin Paris ar face mai bine să se strîngă în faţă la Elysee şi să ceară curaj. Şi fapte.

Două cuvinte pentru demenţii ucigaşi de oameni nevinovaţi la Paris. Nu vă place Franţa? O socotiţi, aşa cum aţi explicat într-o postare abjectă, capitala prostituţiei şi a decadenţei? Cu o veche vorbă franţuzească: fuck you! Vă asigur că sînt echidistant. În timp ce scriu acest text, urmăresc, pe cealaltă jumătate de ecran, un foarte decent film porno (recoltat din colecţia găsită la ultimul domniciliu al răposatului Bin Laden). Vreţi să vă măsuraţi cu Franţa? Intraţi pe un teren de rugby şi luptaţi-vă bărbăteşte. Noi îi punem la dispoziţie pe Macovei şi pe Surugiu, aşa cum ei ne-au trimis medici de arşi pentru copiii de la Colectiv. Şi vă snopim! Nu sîntem destul de cucernici? Mama noastră a tuturor nu e Angela. E Fecioara Maria.

Voi vă bateţi femeile înainte să le posedaţi. Da, la noi fetele se fac gotice şi băieţii se dau tatuaţi pe skateboard. Da, noi avem curve tinere şi  şmecheri cu gel. Dar sînt ai noştri şi nu ştiu să omoare pe la spate. Da, ne dăm în vînt după rock, de la Preseley la Metallica. Da, Havel, cel mai mare democrat al Europei de Est, a crescut cu Zappa şi Voltaire. Dar problema  nu e neapărat că detestaţi rockul. Aici, vă puteţi lua de mînă şi de barbă cu oarecari feţe şi sutane de la noi. Problema voastră e că noi am inventat mobilul şi voi îl folosiţi ca să detonaţi bombe. Dacă l-aţi fi inventat voi, mobilul avea, cu siguranţă, o singură tastă.

Winston Churchill a fost ultimul european. A salvat Europa şi ne-a lăsat-o cu sfatul să facem din ea un „Commonwealth” – un spaţiu de schimb şi colaborare. După 70 de ani, Europa e un Minister German. Istoria Europei îşi adulmecă sfîrşitul pentru că Germania a fost, ieri, un robot şi a ajuns, azi, un robot castrat. O creatură de mare succes mecano-economic şi un eşec moral neţărmurit.

Iată de ce Merkel şi Juncker sunt europeni, dar nu sunt Europa. Europa e Notre-Dame şi negustoria liberă între oameni de iniţiativă, gîndirea greco-latină şi pilda de curaj a părinţilor noştri iudei. Europa e o civilizaţie în apărarea umanităţii acasă şi în restul lumii. În acest sens şi doar în acest sens, Europa e un principiu universal. Dacă ar fi înţeles acest lucru, Merkel şi Juncker ar fi tremurat, cu carnea de pe ei cu tot, în faţa creştinilor egipteni strigînd, înainte de a fi decapitaţi de Statul Islamic, Ya Rabbi Yasou! – Domnul nostru Iisus! Dar n-au înţeles. Şi merg înainte orbeşte, împrăştiind vorbe şi iluzii bolnave.

Ucigaşii invitaţi de Cancelarul Germaniei în calitatea lor de cotă din cota de refugiaţi au umplut Parisul de sînge. Principiul Juncker-Merkel şi-au făcut cetăţenii şah-mat. Europenii au de ales: fie se lasă ucişi periodic, fie protestează şi sunt imediat declaraţi eretici. Juncker şi Merkel speră pios într-un compromis.

Europa va plăti anual un tribut cu clauză de suplimentare de 100-150 de oameni aleşi după plac de terorişti. Şi poate va fi pace. Aşa arată punctul final al liniei Juncker-Merkel. Ar fi mai bine să ne despărţim. Dacă sînteţi cît de cît democraţi, plecaţi!

Traian Răzvan Ungureanu