„Vrei o provocare? Alătură-te celor mai buni!” – este mesajul Ministerului Apărării Naţionale, care anunţă recrutări la Brigada de Operaţii Speciale.
Cei care îşi doresc o carieră în cadrul Forţelor pentru operaţii speciale au o şansă în plus. Brigada 6 Operaţii Speciale „Mihai Viteazul” şi unităţile subordonate au demarat o campanie de recrutare a tinerilor în vederea încadrării în structurile acestor unităţi de elită ale Armatei României.
„Accesul în rândul Forţelor pentru operaţii speciale oferă posibilitatea unei cariere sigure şi oferă şanse pentru dezvoltarea pe plan profesional. După promovarea probelor de selecţie, recruţii vor parcurge mai multe programe de pregătire militară, urmate de calificarea în domeniul operaţiilor speciale, etapă care include şi atestarea ca paraşutist”, precizează MApN.
Candidaţii trebuie să aibă vârsta între 18 şi 35, studii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat, cetăţenie română, cunoştinţe elementare de limba engleză, o condiţie fizică foarte bună şi să fie apţi medical.
Candidaţii sunt aşteptaţi pentru informaţii suplimentare şi înscrierea la selecţie, zilnic, între orele 9.00-15.00, până la data de 5 aprilie 2016, la următoarele adrese:
• UM 01010 Târgu Mureş, str. N. Bălcescu, nr. 23;
• UM 01847 Buzău, str. General Grigore Baştan, nr. 1;
• UM 01983 Bacău, str. General Ştefan Guşă, nr. 9.
Sursa: stiripesurse.ro