AcasăActualitateANUNŢ IMPORTANT DE LA VITAL - Acțiunea de curățare și spălare a...

ANUNŢ IMPORTANT DE LA VITAL – Acțiunea de curățare și spălare a sistemului de canalizare continuă

DISTRIBUIȚI

ANUNŢ IMPORTANT DE LA VITAL Echipele de lucrători din cadrul secţiei canal ai societăţii Vital SA continua acțiunea de curăţare şi verificare a sistemului de canalizare, denumit “ Program anual de revizii tehnice, reparații curente și spălări de rețele de canalizare aferente municipiului Baia Mare și pe zonele limitrofe 2017”.

În săptămâna 20–24 noiembrie echipele societății verifică şi, unde este necesar, intervin în curăţarea şi spălarea sistemului de canalizare pe anumite străzi din cartierele băimărene: Depozitelor, Orașul Vechi, Progresului, Republicii, Săsar, Valea Roșie și Vasile Alecsandri.

În majoritatea cazurilor, curățarea se efectuează manual, în timp ce spălarea se realizează cu autospeciala din dotarea societății Vital.

La nivelul sistemului de canalizare, în special pe colectoarele principale, echipele de intervenţie au descoperit, aruncate, cantități mari de gunoi menajer. De asemenea, produse de igienă intimă, îmbrăcăminte, materiale reziduale de tip pet-uri, plastic sau materiale de construcții.

Toate acestea colmatează canalizarea, afectează buna funcționare a pompaelor atât din stațiile de pompare cât și din stațiile de epurare.

Însă cel mai mare duşman al canalizării sunt materialele textile, șervețelele umede şi produsele de igienă intimă.

Fibrele lor fine se agaţă de neregularităţile pereţilor interiori ai conductelor, facilitând depunerile.

Blocarea scurgerii apei uzate duce la înfundarea reţelelor interioare şi are drept consecinţă refularea apei uzate şi inundarea imobilelor, cu pagube care sunt suportate de regulă atât de către cei care au provocat incidentul cât şi de către colocatari.

Pentru deşeurile textile, menajere, materiale reziduale de tip pet-uri, plastic sau materiale de construcții trebuie folosite containerele pentru salubritate şi nu sistemul de canalizare!

Toate acestea împiedică scurgerea apelor şi, implicit, sunt responsabile de nefuncţionarea sistemelor la capacitate maximă.
În aceste condiţii, zonele unde cetăţenii au transformat sistemul de canalizare într-o groapă de gunoi riscă să fie inundate chiar şi la cea mai mică aversă de ploaie.

În această perioadă, echipele de intervenţie ale SC Vital SA vor face tot ce este necesar pentru rezolvarea acestor situaţii, în special acolo unde au fost descoperite blocaje la nivelul sistemelor.

Străzile din cartierele menționate mai sus se pot vizualiza pe site-ul nostru la rubrica ACȚIUNI ÎN DESFĂȘURARE.

În cazul blocării rețelei publice de canalizare anunțați societatea VITAL. Puteţi apela numerele de telefon de la dispeceratul central: 0262/215 150*1*2; 0262 212550; 0362 401 052, 3; 0372 752 660 serviciu disponibil 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână.

Indiferent de condițiile meteo, angajați SC. VITAL S.A. vor răspunde sesizărilor dumneavoastră și vor intervenii cu promptitudine acolo unde este nevoie.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA