AcasăActualitateSocialANIVERSARE - 34 de ani de activitate a Poliției Transporturi

ANIVERSARE – 34 de ani de activitate a Poliției Transporturi

spot_img

DISTRIBUIȚI

Săptămâna aceasta, Poliţia Transporturi împlineşte 34 de ani de activitate în domeniul comunităţii. Poliţiştii de la transporturi feroviare acţionează în gări, triaje şi pe trenurile de călători şi marfă. Misiunea lor este de a veghea la siguranţa călătorilor şi a bunurilor acestora, precum şi la cea a mărfurilor transportate cu trenul.

Pe lângă menţinerea ordinii şi siguranţei publice, poliţiştii de la transporturi feroviare acţionează pentru depistarea celor care încalcă legea, îndrumă activitatea de autorizare a personalului de pază şi acordă asistenţă de specialitate în organizarea şi funcţionarea pazei bunurilor, obiectivelor şi valorilor din gări şi triaje.

politia tf1Pe parcursul anului curent, poliţiştii Biroului de Poliţie Transporturi Maramureş au organizat 79 de acţiuni. 31 dintre acestea au fost desfăşurate pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice în staţii şi în trenurile de călători iar 30 pentru combaterea călătoriilor frauduloase. În cadrul acestor acţiuni, au fost depistate 1.585 de persoane care călătoreau fraudulos, cărora le-au fost aplicate taxe şi suprataxe în valoare de 12.580 de lei.

Pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere la trecerile la nivel cu cale ferată, poliţiştii Biroului de Poliţie Transporturi Maramureş au organizat alte 18 acţiuni împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Maramureş.

În cadrul acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au efectuat peste 1.000 de patrulări în trenurile de călători şi în staţiile CFR şi au constatat 57 de contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 14.000 de lei. Totodată, au fost întocmite 75 de dosare penale, fiind constatate 11 infracţiuni de contrabandă şi confiscate 2.164 pachete cu ţigări.

politia tf2Pentru prevenirea furturilor de şi din bagajele călătorilor, poliţiştii de la transporturi vă recomandă:

  • Atenţie când urcaţi pe scara vagonului! Puteţi deveni o victimă a celor care fură din buzunare;
  • Supravegheaţi-vă bunurile şi valorile pe care le aveţi la dumneavoastră atunci când vă aflaţi la ghişeele caselor de bilete şi în locuri aglomerate;
  • Nu vă încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute;
  • Dormind în tren sau în sălile de aşteptare puteţi rămâne fără bagaje;
  • Nu vă faceţi prieteni de ocazie dintre persoanele din compartiment şi nu consumaţi băuturi sau alimente de la necunoscuţi; acestea pot conţine somnifere şi vă puteţi trezi fără bagaje;
  • Portmoneul nu se aşează niciodată la vedere sau în bagaje;
  • Dacă pe timpul călătoriei observaţi comiterea vreunei infracţiuni, sesizaţi de îndată poliţia transporturi din staţiile de cale ferată sau din trenurile de călători.
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA