AcasăActualitateSocialANIVERSARE - 14 ani de la Inaugurarea Centrului de Zi Esperando

ANIVERSARE – 14 ani de la Inaugurarea Centrului de Zi Esperando

spot_img

DISTRIBUIȚI

Mâine, 15 octombrie, se împlinesc 14 ani de la Inaugurarea Centrului de Zi Esperando, înființat pentru „a face viața persoanelor cu dizabilități mai frumoasă”.

Vom marca această zi importantă printr-o activitate organizată de întreaga echipă a Asociației, beneficiarii acesteia și părinții lor.

Începând cu ora 11:00, la Centrul Social Multifuncțional Rivulus Pueris, aceștia vor petrece câteva ore presărate cu momente de suflet pentru toți cei prezenți.

În cei 14 ani de activitate sute de persoane cu nevoi speciale au trecut pragul Centrului, unde au găsit mereu specialiști dispuși să îi ajute în problemele cu care se confruntă.

IMG_4433Aceștia sunt atenți atât la nevoile beneficiarilor cât și la cele ale familiilor lor. De-a lungul timpului serviciile au fost dezvoltate continuu pentru a răspunde cât mai bine cerințelor.

Serviciile cuprind activităţi precum: kinetoterapie, fizioterapie, electroterapie, laserterapie, termoterapie, reflexoterapie, aromaterapie, masaj, educaţie informală şi nonformală, terapie ocupaţională şi orientare profesională, terapie cu animale, terapie prin dans. Pe lângă acestea se oferă şi un program de socializare şi petrecere a timpului liber.

În ceea ce priveşte petrecerea timpului liber, lunar, sunt organizate activităţi în afara Centrului: vizite la muzee, expoziţii, instituţii, magazine etc.; activităţi în comun cu licee, şcoli, grădiniţe, copii din oraş şi judeţ; excursii, tabere, ieşiri în oraş, în parc.

De asemenea, se oferă sprijin, informaţii şi ajutor pentru familii, persoane cu nevoi speciale şi persoane aflate în dificultate.

Oșan Lavinia – Specialist PR

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA