Acasăsinucidere maramuresANIVERSAR: 3 aprilie – Ziua Jandarmeriei Române

ANIVERSAR: 3 aprilie – Ziua Jandarmeriei Române

spot_img

DISTRIBUIȚI

Joi, 3 aprilie a.c., începând cu ora 11.00, , la sediul Inspectoratului  Judeţean de Jandarmi Maramureş, se va desfăşura adunarea festivă prilejuită de sărbătorirea a 164 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.

La 3 aprilie se împlinesc 164 de ani de când domnitorul Grigore Alexandru Ghica semna, “Legiuirea pentru reformarea Corpului Slujitorilor în Corp de Jandarmi”, legiuire comunicată în aceeaşi zi cu numărul 27 Divanului Obştesc şi cu numărul 28 Sfatului Ocârmuitor.   Legea aprobată, constituie actul de naştere al acestei Arme care i-a dat statut juridic, i-a definit atribuţiile, principiile de organizare şi funcţionare, constituind fundamentul teoriei şi practicii de-a lungul existenţei sale.

Încă de la înfiinţare, Jandarmeria a fost considerată o armă de elită „fiindcă Jandarmeria cu toate structurile este privită ca un corp din cele mai alese”, desprinzându-se clar scopul pentru care a fost creată „acela de a priveghea siguranţa publică, ţinerea unei bune rânduieli, ducerea la îndeplinire a legilor”.

Evoluţia Jandarmeriei a avut loc în strânse legături cu schimbările în structura statală din punct de vedere social-politic şi economic.

Din analiza legilor care au modernizat structura Jandarmeriei se detaşează cu claritate direcţiile în care acţionau jandarmii: principiul legalităţii; nimic contra legii, nimic prin interpretarea abuzivă a legilor; respectarea drepturilor fiinţei umane şi asigurarea exercitării acestor drepturi, satisfacerea nevoilor poliţieneşti ale statului, a nevoilor cu caracter general şi nu a unor interese personale.

Timpul a dovedit că Jandarmeria Română, datorită caracterului său militar, organizării sale, drepturilor juridice existente, capacităţii de intervenţie susţinută printr-o dotare specializată, era capabilă să facă o trecere fără nici o ruptură de la o perioadă normală la cea de criză şi chiar la starea de război, fiind adaptată unor situaţii de conflicte de joasă sau de înaltă tensiune. Jandarmeria a participat cu succes la toate operaţiile armatei, la marile bătălii, aducându-şi aportul substanţial la succesul acestora.

Legea de organizare şi funcţionare a Jandarmeriei Române, face o delimitare clară a atribuţiilor acesteia, organizând-o pe baze moderne, făcând-o compatibilă cu structurile similare ale Uniunii Europene.

3 Aprilie – Ziua Jandarmeriei Române, reprezintă pentru toţi jandarmii un moment de bucurie deosebit, pentru că Jandarmeria s-a impus  prin seriozitate, exigenţă şi transparenţă, prin rezultatele obţinute, devenind garantul ordinii şi siguranţei publice.

Astfel, pentru a cinsti cum se cuvine această importantă zi , Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Pintea Viteazul” Maramureş şi-a propus să organizeze o serie de manifestări.

În data de 3 aprilie va avea loc o adunare festivă la care va participa personalul unităţii dar şi reprezentanţii instituţiilor cu care Jandarmeria colaborează, în cadrul căreia se va da citire şi ordinelor de avansare în grad înaintea îndeplinirii stagiului minim in grad,a unor cadre militare, ce au obţinut rezultate deosebite în activitate. 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA