Alexandru Sebastian Șalaman, alias Șopârlă, de la Animal X este acuzat de iubita sa că în noaptea de Halloween, pe 31 octombrie, a agresat-o fizic. Tânăra povestește că erau la cântăreț acasă și beau dintr-o sticlă de whisky când comportamentul artistului s-a schimbat radical.
„Eram fericită și am ridicat puțin tonul, dar nu ca să-i reproșez ceva”, iar atunci s-a dezlantuit totul, a spus Cristina, conform cancan.ro.
A început să o lovească peste față, i-a smuls părul din cap, a lovit-o cu picioarele până ce un trecător a văzut scenele din stradă și a chemat poliția.
„M-a mușcat de gât, de buză, de obraz, mi-a rupt țesutul de la buză. Omul ăsta e un canibal. M-a împins într-un raft, s-au dărâmat toate produsele, apoi a încercat să-mi smulgă ochiul drept” a mai spus Cristina.
Oamenii legii s-au prezentat la ușa lui Sopârlă, le-au luat declarații, dar Cristina a ales să rămână alături de iubitul ei.
„Credeam că o să-i pară rău și o să aibă grijă de mine”, și-a justificat tânăra decizia.
Dar nu a fost așa. Calvarul pentru ea a continuat imediat ce au plecat polițiștii.
Spre dimineață, după ce au dormit câteva ore, cântărețul de la Animal X și-a dat seama ce a făcut și i-a propus Cristinei să rămână câteva zile la el, “să nu te vadă lumea așa, ce o să creadă”.
După ce s-a văzut în oglindă, tânăra s-a dus direct la Poliție și la IML pentru a-și face dreptate.
Sursa text și foto: revistablogurilor.ro