spot_img
spot_imgspot_img
spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
AcasăEvenimentANI - Maria Tamaian s-a aflat in incompatibilitate in Primaria Cicarlau

ANI – Maria Tamaian s-a aflat in incompatibilitate in Primaria Cicarlau

DISTRIBUIȚI

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a șase consilieri locali: VĂDUVA SILVIU (C.L. al Sectorului 6, București), TĂMÂIAN MARIA (C.L. al Comunei Cicârlău, Jud. Maramureș), HAICAN IOAN (C.L. al Comunei Cosmești, Jud. Galați), DOBRE MIRCEA (C.L. al Municipiului Constanța, Jud. Constanța), TUDORANCEA ALEXANDRA CORNELIEA (C.L. al Municipiului Piatra Neamț, Jud. Neamț) și BOȚOACĂ ION (C.L. al Comunei Tisău, Jud. Buzău).

Starea de incompatibilitate a intervenit ca urmare a exercitării simultane a mai multor funcții și calități, precum și a emiterii unor acte administrative de pe urma cărora au existat foloase materiale pentru persoanele evaluate, contrar prevederilor legale, astfel:

TĂMÂIAN MARIA s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 07 iulie 2008  – 18 iunie 2012, întrucât a deținut, simultan, calitatea de Consilier local în cadrul C.L. al Comunei Cicârlău, Jud. Maramureș, și funcția de consilier personal al Primarului Comunei Cicârlău. Astfel, TĂMÂIAN MARIA nu a respectat dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de consilier local […] incompatibilă cu calitatea de […] angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului județean ori al prefecturii din județul respectiv”.

(…)

Toate persoanele menționate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistați sau reprezentați de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Cu excepția lui DOBRE MIRCEA și BOȚOACĂ ION, toate persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare puncte de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

„Persoana […] față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

CITESTE AICI CE PRIMARI AU FOST DECLARATI INCOMPATIBILI

AFLA AICI VERDICTUL JUSTITIEI LA „INCOMPATIBILITATEA” FOSTULUI MINISTRU LIVIU MARIAN POP

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA