AcasăActualitate112ANCHETĂ ÎN CONSTANȚA - O femeie a fost lovită în cap și...

ANCHETĂ ÎN CONSTANȚA – O femeie a fost lovită în cap și violată de către un recidivist

spot_img

DISTRIBUIȚI

ANCHETĂ ÎN CONSTANȚA  Un recidivist a atacat o femeie pe o stradă din stațiunea Saturn, iar după ce a lovit-o în cap a violat-o, victima fiind inconștientă. Femeia nu a știut ce i s-a întâmplat până nu a ajuns la spital și a fost consultată de către medici. După ce a violat-o pe femeie, agresorul a avut grijă să o îmbrace la loc.

Agresiunea s-a petrecut la sfârăitul săptămânii trecute, în zona unui complex din stațiunea Saturn. Victima, o femeie în vârstă de 49 de ani, se ducea, în jurul orei 21.30, spre un restaurant din zonă unde hypermarketul la care lucra dădea o petrecere pentru angajați.

Agresorul s-a apropiat din spate și a lovit-o pe femeie peste cap, apoi a tras-o într-o zonă cu tufișuri. Aici a dezbrăcat-o și apoi a violat-o, iar la final a avut grijă să o îmbrace la loc. Când și-a revenit ăn simțiri, femeia s-a târât până la restaurantul unde se aflau colegii săi și i-a rugat pe aceștia să sune la 112 pentru că a fost agresată.

Femeia a fost preluată de o ambulanță și transportată la spitalul din Mangalia, iar ulterior la cel din Constanța. Între timp, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru agresiune. Consultul medicilor de specialitate și al celor de la Medicină Legală a scos la iveală că femeia, care încă era confuză în urma loviturii la cap primite, fusese și violată.

Încadrarea penală a fost schimbată, iar în urma cercetărilor polițiștii din Mangalia au reușit să dea de urma suspectului, un localnic de 27 de ani, care este recidivist, având în antecedente și alte fapte cu violență. Potrivit polițiștilor, bărbatul fusese eliberat din penitenciar la începutul anului.

Polițiștii constănțeni l-au reținut pe tânăr pe bază de ordonanță, pentru o perioadă de 24 de ore, și l-au dus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie propus pentru arestare preventivă pe 30 de zile.

Sursă info și foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA