Acasăoameni noiANAF - România, primul loc în Europa la consumul de alcool ilicit

ANAF – România, primul loc în Europa la consumul de alcool ilicit

spot_img

DISTRIBUIȚI

ANAF România este pe primul loc în Europa la consumul de alcool ilicit și cu 42% sub media europeană la consumul de alcool înregistrat, conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, iar Fiscul și Asociația Spirits România vor colabora pentru a combate piața neagră, se arată într-un comunicat de presă al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), notează Agerpres.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Asociația Spirits România, organism reprezentativ al producătorilor și importatorilor de băuturi spirtoase din România, au stabilit în cadrul unei întâlniri dintre conducerea ANAF și cea a Asociației Spirits România, demararea unei colaborări pentru a combate piața neagră din industria băuturilor spirtoase, în condițiile în care consumul de alcool contrafăcut este la un nivel ridicat în România, cu efecte negative asupra societății și economiei.

Un parteneriat strâns între autoritățile publice, industrie și societatea civilă este esențial atât pentru însănătoșirea pieței de băuturi spirtoase, cât și pentru creșterea nivelului de taxe colectate la bugetul de stat’, se arată în document.

În acest sens, Asociația Spirits România și ANAF au agreat să colaboreze în perioada următoare prin acțiuni de prevenție și control pentru diminuarea producției și comercializării nefiscalizate a băuturilor spirtoase, Asociația angajându-se să contribuie în timp real cu informații privind cazurile de evaziune fiscală, contrabandă sau contrafacere de alcool sesizate în piață.

‘Acest fenomen afectează negativ atât statul care pierde prin neîncasarea taxelor și impozitelor, cât și companiile care operează legal în aceasta industrie, limitându-le potențialul de dezvoltare, de creare de noi locuri de muncă, de investiții în facilități de producție locale și afectându-le puternic competitivitatea pe sectorul exporturilor.

În plus, consumul de alcool ilicit, a cărui calitate nu este în niciun fel controlată, reprezintă un risc major pentru sănătatea consumatorilor și le poate pune în pericol viața’, menționează sursa citată.

sursa INFO

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA