Acasăsinucidere maramuresAMENINȚARE - Proteste ale românilor din Spania pentru retragerea ambasadorului Ion Vîlcu

AMENINȚARE – Proteste ale românilor din Spania pentru retragerea ambasadorului Ion Vîlcu

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ion Bălan, președintele Federației Internațională a Asociațiilor pentru Apărarea Drepturilor Imigranților în Europa – FIADDIE din Spania, a anunțat prin intermediul unei interpelări depuse la Parlamentul României că va organiza manifestații, urmate de greva foamei, în fața Ambasadei României din Spania.

Acesta cere demisia ambasadorului Ion Vîlcu, precum și a unor funcționari consulari. ”Pentru a ne atinge scopul, putem scoate în stradă peste 3000 de români și să închidem circulația în fața ambasadei, până la retragerea acestora din misiune”, a scris Bălan în scrisoarea depusă la Parlament.

”Nu înțelegem cum astfel de diplomați, un adevărat pericol pentru imaginea și reprezentarea României, au trecut și continuă să treacă de exigențele Ministerului Afacerilor Externe ale României. Aceste greșeli nu pot fi tolerate.”, se mai poate citi în interpelare.

Scrisoarea a fost depusă de deputatul PND (fost PPDD) Mihai Deaconu, membru în Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din cadrul Camerei Deputaților, printr-o interpelare adresată Prim-Ministrului Dacian Cioloș și Ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu.

”Aceștia (semnatarii scrisorii, n.r.) și-au exprimat nemulțumirea față de lipsa de interes și de transparență a Ambasadorului României în Spania, precum și a unor consuli și a personalului detașat, asupra cărora planează dubii privind integritatea și competența acestora”, a scris deputatul Deaconu în interpelare.

Deși interpelarea a fost depusă de mai bine de o lună (16 februarie, n.r.), pănă în prezent nu s-a primit niciun răspuns, riscând astfel începerea unor demonstații de protest, promise de Ion Bălan în luna martie. ”Cu echipa directivă vom intra în greva foamei în luna următoare (martie, n.r.), după primirea autorizațiilor necesare de ocupare a străzii din fața ambasadei. Vom picheta sediul Ambasadei Române din Madrid”, a specificat Bălan.

Mai multe puteți citi aici.

Sursa: gazetaromaneasca.com

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA