AMENINȚĂ CU PROTESTE Apicultorii amenință cu proteste. Președintele Federației Agrostar, Ștefan Nicolae, a declarat sâmbătă, la Craiova, că în situația în care Ministerul Agriculturii nu va accepta să le acorde apicultorilor ajutorul de minimis pentru pierderile avute în anul 2016, aceștia ar putea protesta în stradă.
Nicolae a afirmat că apicultorii nu au primit până acum ajutorul de minimis „pentru că nu s-a dorit”, în condițiile în care anul 2016 a fost unul dificil și pentru ei, potrivit Agerpres.
„Anul trecut toți apicultorii din România trebuiau să primească un minimis, pentru că toți apicultorii din România au avut de suferit din cauza condițiilor climatice. De ce nici până la această dată nu ați primit nimic? Pentru că nu s-a dorit. Dar noi am făcut acest sindicat ca să ne batem pentru drepturile noastre. Și ne vom bate. Acum o săptămână, când ne-a chemat ministrul Agriculturii, i-am transmis mesajul dumneavoastră și primul punct important transmis a fost referitor la acest ajutor de minimis. Vom vedea ce va fi la negocierea dintre conducerea sindicatului și conducerea ministerului și vă spun cu toată responsabilitatea că dacă nu vor accepta acest minimis, eu fac apel la dumneavoastră pentru prima acțiune de stradă, primul protest adevărat al apicultorilor, pentru a ne primi un drept, nu pentru a ne milogi, pentru anul dificil 2016″, a spus președintele Agrostar, conform Libertatea.ro.
Ștefan Nicolae a subliniat că procesul de înființare a Sindicatului Apicultorilor din România de către Dănuț Puișoru la Râmnicu Sărat și constituirea de filiale ale acestuia în toată țara este cel mai important moment din agricultura României la începutul anului 2017.
Președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, declara în luna august că producția de miere va scădea în 2016 la mai puțin de jumătate față de media ultimilor ani, din cauza vremii nefavorabile care a afectat „dramatic” efectivele de albine.
Apicultorii solicitau anul trecut sprijinul Ministerului Agriculturii pentru a face faţă situaţiei disperate, după ce ploile abundente reduseseră semnificativ producţia de miere şi au afectat familiile de albine.
Sursă info.
Sursă foto.