AcasăActualitate112AMBULANȚA DE PAȘTE – Peste 600 de maramureșeni au solicitat ajutorul medicilor...

AMBULANȚA DE PAȘTE – Peste 600 de maramureșeni au solicitat ajutorul medicilor de pe ambulanță în perioada 5-9 aprilie

spot_img

DISTRIBUIȚI

AMBULANȚA DE PAȘTE  Peste 600 de persoane au avut nevoie de ajutorul medicilor de la Ambulanţă, în perioada sărbătorilor. Numărul este în scădere faţă de anul trecut, dovadă că oamenii nu au mai făcut excese alimentare la acelaşi nivel ca şi în anii trecuţi.

Ambulanţa Maramureş a fost solicitată să intervină în 637 de cazuri în perioada cuprinsă între 5 şi 9 aprilie. În aceeaşi perioadă a anului trecut, Ambulanţa a fost solicitată să intervină în 672 de cazuri, cu 35 mai multe faţă de acest an.

Se pare că oamenii au început să înţeleagă importanţa consumului moderat de alimente şi să nu facă excese, nici de alcool nici de alimente, în perioada sărbătorilor. Chiar putem spune că a fost o perioadă ceva mai liniştită faţă de alţi ani, ceea ce este foarte bine”, a spus Ioana Cătană, director medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Maramureş.

 Ea a mai arătat că vremea care s-a încălzit a făcut ca numărul copiilor bolnavi care au necesitat intervenţia Ambulanţei să fie mai mic, astfel că pentru 10 copii cu febră sau cu tuse s-a solicitat ajutorul ambulanţierilor. De asemenea, au fost 16 gravide care au avut nevoie de transport la spital. Pe de altă parte, 23 de persoane au suferit diferite traumatisme, două cazuri fiind traumatisme în urma unor accidente rutiere. Ca şi patologie, directorul medial al Ambulanţei spune că au fost, totuşi, şi cazuri de colici biliare, dar şi două persoane care au făcut exces de alcool şi au fost culese de pe stradă.

Am avut cazuri de colici biliare, dar nu exagerat de multe. Mai puţine decât în alţi ani”, mai spune Ioana Cătană. De asemenea, mai arată ea, au fost pacienţi cardiaci decompensaţi, sau cu angine pectorale, dar şi câţiva pacienţi cu afecţiuni respiratorii. Dintre aceştia din urmă, mai mulţi pacienţi au fost cu tumori pulmonare. Acestea sunt cazuri grave, care nu au legătură cu perioada sărbătorilor.
Citește continuarea articolului pe Adevărul.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA