AcasăEvenimentSportAm ajuns de râsul lumii! Suntem pe locul 22, după Cipru și...

Am ajuns de râsul lumii! Suntem pe locul 22, după Cipru și Israel. Doar campioana mai merge în CL!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Mîine începe primul campionat din ultimii 5 ani în care ocupanta locului 2 nu se mai califică în preliminariile Champions League. Mai mult, în Europa League vom avea doar 3 participante!
Sezonul care debutează mîine se anunţă cel mai disputat din ultimii ani. Motivul? Doar locul unu mai asigură prezenţa în preliminariile Champions League şi accesul la milioane de euro din cea mai tare competiţie europeană.
Campioana va fi singura care va participa în Ligă şi va fi nevoită să joace 3 tururi preliminare pentru a ajunge în grupe. Nici în Europa League nu stăm mai bine. Doar cîştigătoarea Cupei şi ocupantele locurilor 2 şi 3 vor merge în preliminariile acestei competiţii!

Ultima oară cînd am avut o singură echipă în Champions League a fost în sezonul 2006-2007. Steaua a reuşit să treacă de tururile preliminarii şi să ajungă în grupele competiţiei după o pauză de 10 ani. De atunci, au urmat 5 ani consecutivi în care primele două clasate din Liga 1 au mers în preliminariile sau grupele CL: Steaua, CFR şi Urziceni, de 2 ori, Dinamo, Poli Timişoara, FC Vaslui şi Oţelul, cîte o dată.

Pentru a avea din nou două echipe în Ligă începînd cu 2014, România trebuie să urce 7 poziţii în clasamentul coeficienţilor. Acest lucru nu este imposibil. Există 3 motive pentru care putem spera că vom ajunge din nou în primele 15 echipe din Europa:

1. Vom juca multe tururi preliminare şi, chiar dacă punctele valorează doar pe jumătate comparativ cu cele strînse în grupe, avem şansa să adunăm mai multe puncte faţă de sezoane precedente, cînd intram mai tîrziu în competiţie

2. Vom avea doar 4 participante şi punctele adunate de acestea se vor împărţi la 4 şi nu la 6, ca pînă acum.

3. Anul viitor va ieşi din calcul un coeficient mic, cel obţinut în 2007-2008 (2,600). Cu rezultate bune în această toamnă, putem depăşi lejer acest coeficient.

Cum am ajuns aici
România a căzut sezonul trecut opt poziţii în clasamentul UEFA, avînd cel mai mare regres dintre toate cele 53 de ţări participante în competiţiile europene! Acest lucru a fost cauzat de ultimele 5 sezoane foarte slabe. Dacă Steaua a adunat cele mai multe puncte, la polul opus s-au aflat rivalele sale bucureştene. Dinamo e abia pe locul 4, deşi a jucat în Europa în toţi cei 5 ani, iar Rapid e pe 7 din 3 participări. Poli Timişoara a fost de asemenea o dezamăgire, ea adunînd în 3 ediţii doar 7 puncte. Mai mult, în 2008-2009 a fost singura formaţia românească fără nici un punct adunat!

3 tururi pentru campioană
Formaţia care termină sezonul acesta pe primul loc se va califica în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor, adică trebuie să treacă de 3 echipe pentru a ajunge în grupe. Avantajul este că intră pe un tablou cu echipe mai slab cotate, de nivelul nostru, evitînd adversari din Anglia, Spania sau Germania. Şi echipele din Europa League vor juca multe tururi pentru a ajunge în grupe: cîştigătoarea Cupei şi locul 2 vor juca 3 tururi, iar ocupanta locul 3, 4 tururi!

Unde vom juca la anul
Campioana Turul 2 prel. CL
Cîştigătoarea Cupei Turul 2 prel. EL
Locul 2 Turul 2 prel. EL
Locul 3 Turul 1 prel. EL (sursa: gsp.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA