AcasăEvenimentAgentii Urbis in Baia Mare. Primele doua operationale din 7 iulie

Agentii Urbis in Baia Mare. Primele doua operationale din 7 iulie

spot_img

DISTRIBUIȚI

La iniţiativa primarului Cătălin Cherecheş vor fi înfiinţate, în municipiul Baia Mare, agenţii ale societăţii comerciale Urbis SA. Primele două agenţii vor funcţiona începând de luni, 7 iulie 2014. Cetăţenii îşi vor putea procura de aici bilete şi abonamente pe rutele deservite de mijloacele de transport public în comun.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare a declarat cu aceasta ocazie ca este important ca municipalitatea sa vina, ca autoritate a administraţiei publice locale, în sprijinul cetăţenilor şi „să le oferim servicii de calitate în ceea ce priveşte activitatea de transport public de persoane pentru zona metropolitană a municipiului reşedinţă de judeţ”.
O agenţie va fi amplasată în Piaţa Revoluţiei, la parterul blocului nr.3, de pe strada 22 Decembrie. Programul de lucru cu publicul va fi de luni până vineri, între orele 6.00-22.00, iar sâmbăta şi duminica între orele 6.00-.9.00. A doua agenţie va fi pe strada Victoriei nr. 90/A, unde funcţionează casieriile societăţilor comerciale Vital şi Drusal. În această locaţie, un ghişeu va fi destinat pentru vânzarea de bilete şi abonamente, cu program de lucru de luni până vineri, între orele 9.00-17.00″, a explicat Chereches. 
Ca noutate, angajaţii de la cele două agenţii vor elibera abonamente valabile pe o perioadă de 15 zile, respectiv 30 de zile pentru orice rută de transport pe care operează societatea comercială Urbis SA aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Baia Mare. De asemenea, vor putea fi achiziţionate abonamente pentru orice perioadă a lunii, care vor avea valabilitatea de o lună de la data achiziţionării, nu doar pe luna în curs.
Legitimaţiile de abonat vor fi eliberate, începând de luni, 7 iulie 2014, doar la sediul agenţiei care va funcţiona în Piaţa Revoluţiei, la parterul blocului nr.3 de pe strada 22 Decembrie. În perioada următoare, reprezentanţii societăţii vor identifica şi alte locaţii în cartierele din municipiu, unde vor putea funcţiona noi agenţii.
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA