AcasăslolvaciaAGENDĂ – Se întâmplă la Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu”

AGENDĂ – Se întâmplă la Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu”

spot_img

DISTRIBUIȚI

Marţi, 7 iunie, începând cu ora 14.00, în Salonul Artelor va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură „Simfonia albastră” a artistei plastice, membră a UAP Sucursala Tg. Mureş, Voichiţa Cecălăcean. Expoziţia poate fi vizitată la Salonul Artelor până în 18 iunie.
Tot cu această ocazie va avea loc lansarea volumului de poezii „Viaţa, un dar” de aceeaşi Vochiţa Cecălăcean.
Tot marţi, la ora 16.00, în Sala de conferinţe, Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” Baia Mare în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș organizează Festivalul povestirilor digitale, ediția a II-a. Povestirile digitale realizate în cadrul cursului DigiTales, organizat de Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” Baia Mare, în perioada ianuarie – mai 2016, vor fi împărțite pe secțiuni tematice, jurizate și premiate.

Programul se va derula pe parcursul a 3 ore și va cuprinde pauze de cafea. Detaliile vor fi comunicate participanților la timpul potrivit.

Lansarea cărţii lui Ioan Cosmuţa – „Evadat din jungla Ebolei” programata vineri, 10 iunie a fost amânată din motive obiective. Autorul se va întoarce pentru lansare la o dată pe care o vom comunica la timpul potrivit.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA