Acasă Actualitate Social Află aici ce s-a întâmplat de-a lungul timpului într-o zi de 8...

Află aici ce s-a întâmplat de-a lungul timpului într-o zi de 8 iulie

DISTRIBUIȚI

Religie
Ortodox = Sf. M. Mc. Procopie; Sf. Mc. Epictet şi Astion. (Post)
Romano-catolic = Ss. Aquila şi Priscilla; Virginia.
Reformat(Calvin) = Teréz (Tereza), Ellák.
Greco-catolic = Sf. m. Procopie.
Mozaic = 6. Tammuz 5771.
Musulman = al-jum`a: 6. Shaban 1432.

Evenimente
158: Data ultimei mențiuni epigrafice a Daciei Superior
1392: Menționarea prezenței monedelor emise de Țara Românească în cartierul Pera din Constantinopol („perperii de Valachia”); era atestată, astfel, circulația monedei românești în comerțul internațional.
1497: Vasco da Gama începe prima călătorie pe mare din Europa spre India, înconjurând Africa; se deschide astfel linia de navigație din Europa spre Asia
1581: Lucaci “riitorul”, profesor la Școala Mănăstirii Putna, a terminat de copiat textul bilingv (slavon și românesc) al unei Pravile. Acesta este cel mai vechi text juridic românesc datat.
1647: Prima atestare documentară a comunei Racovița.
1868: A apărut, la Iași, manualul lui Ion Creangă: „Metodă nouă de scriere și citire pentru anul clasei I-a primare”
1873: Poetul francez Paul Verlaine, încercând să-l ucidă pe amantul său, Arthur Rimbaud – un alt poet francez -, îi produce o rană gravă
1889: A fost publicată prima ediție a cotidianului american economic și financiar „Wall Street Journal”
1901: În Franța, viteza automobilelor este limitată la 10 km/h
1922: A avut loc primul meci al echipei de tenis a României în Cupa Davis (România–India, 0-5)
1946: A fost creată Uniunea Internațională a Profesorilor
1976: A fost fondat Partidul Popular European (PPE), federație a partidelor democrat–creștine din țările membre ale Uniunii Europene
2001: Trupul neînsuflețit al cântăreței de fado, Amalia Rodrigues, decedată la 6 octombrie 1999, la vârstă de 79 de ani, a fost transferat în Panteonul național din Lisabona, în sala rezervată scriitorilor portughezi.

Nașteri
1593: Artemisia Gentileschi, pictor italian (d. 1651)
1621: Jean de la Fontaine, autor francez de fabule (d. 1695)
1792: Theresa de Saxa-Hildburghausen, soția regelui Ludovic I al Bavariei (d. 1854)
1831: John Styth Pemberton, farmacist englez care a inventat băutura Coca-Cola (d. 1888)
1838: Ferdinand Zeppelin, inventator german (d. 1917)
1839: John D. Rockefeller, om de afaceri, filantrop american (d. 1937)
1890: Walter Hasenclever, scriitor german (d. 1940)
1891: Constantin Motaș, biolog, ecolog și hidrobiolog român, membru al Academiei Române (d. 1980)
1892: Richard Aldington, scriitor englez (d. 1962)
1895: Igor Evghenievici Tamm, fizician sovietic, laureat al Premiului Nobel (d. 1971)
1902: Alf Lombard, lingvist romanist și românist (d. 1996)
1923: Manuel Alvar, lingvist spaniol, membru de onoare al Academiei Române (d. 2001)
1926: Constantin Romașcanu, compozitor, dirijor de cor și profesor român
1926: Pierre de Boisdeffre, politician, diplomat, romancier și critic literar francez (d. 2002)

Decese
1153: Papa Eugen al III-lea
1623: Papa Grigore al XV-lea (n. 1554)
1695: Christiaan Huygens, matematician, fizician neerlandez (n. 1629)
1822: Percy Bysshe Shelley, poet englez (n. 1792)
1859: Oscar I al Suediei, rege al Suediei și Norvegiei (n. 1799)
1956: Damian Stănoiu, prozator român (n. 1893)
1962: Georges Bataille, scriitor francez (n. 1897)
1967: Vivien Leigh, actriță britanică (n. 1913)
1968: Petre Pandrea, filosof, sociolog, scriitor și ziarist român (n. 1904)
1979: Sin-Itiro Tomonaga, fizician japonez, laureat al Premiului Nobel (n. 1906)
1984: Brassaï, pictor, francez (n. 1899)
1994: Kim Ir Sen, politician coreean (n. 1912)

Personalitatea zilei

Brassaï (pseudonimul lui Gyula Halász jr. ( 9 septembrie 1899, Brașov – 8 iulie1984, Èze, Alpes Maritimes) a fost un artist fotograf, pictor, sculptor, cineast și publicist francez de origine maghiară transilvăneană. A eternizat în opera sa viața de noapte a Parisului din anii 1930 și a fost supranumit de prietenul său, scriitorul Henry Miller, „ochii Parisului”.
Gyula Halász crescut într-un mediu maghiarofon catolic, dar cosmopolit. Tatăl său, Gyula Halász senior (1871-1969), a fost scriitor, ziarist și specialist în literatura franceză, iar mama sa, Matild Verzár, era descendenta unei cunoscute familii armene maghiarizate.
La vârsta de trei ani, Brassai a ajuns prima oară la Paris, unde tatăl său a predat la Sorbona. După absolvirea în 1917 liceului real din Brașov, Brassai, atras de pictură și sculptură, a studiat la Academia de arte din Budapesta. A fost nevoit să-și întrerupă studiile din cauza primului război mondial în toi; a fost înrolat în cavaleria austro-ungară în care a servit până la sfârșitul conflagrației. Dupa război, ca mulți alți intelectuali, a fost atras temporar de idealurile revoluționare ale extremismului politic de stânga. În timpul efemerei Republici Sovietice Ungare s-a înrolat în armata roșie maghiară. După înfrângerea regimului bolșevic, Brassai a trecut printr-o scurtă perioadă de detenție. Cu asemenea cazier neputând fi acceptat în Franța, așa cum își dorise, s-a hotărât să plece în Germania, unde nu s-a lovit de împotrivirea autorităților. În 1920 a sosit la Berlin ca trimis al unor ziare din Ungaria și Transilvania și și-a reluat studiile la academia de arte frumoase din Berlin-Charlottenburg. La Berlin, printre artiștii pe care i-a cunoscut îndeaproape au fost László Moholy-Nagy, pictorii Kandinski și Kokoschka
În 1924 s-a stabilit definitiv la Paris, pe care nu l-a părăsit timp de șaizeci de ani. Și-a perfecționat franceza, citind opera lui Marcel Proust și versurile lui Jacques Prévert. Acesta din urma și scriitorul american Henry Miller au devenit unii dintre cei mai apropiați prieteni ai săi. A frecventat împreună cu ei cluburile de noapte, cafenelele și cabaretele din arondismentul 14 în cartierul Montparnasse.

Admirator al creațiilor fotografului Eugène Atget, sub impulsul activității de gazetar și încurajat de prietenul său, fotograful, originar din Ungaria, André Kertész, aproximativ din anul 1929 Gyula Halász a început a fotografia imagini fermecate ale Parisului nocturn, vilele și parcurile, malurile Senei și ulicioarele fără vârstă din cartierele vechi, uneori pe timp de ploaie și ceață (remarcabilă a rămas, de pildă, imaginea „Statuii mareșalului Ney în ceață”, 1931).
Ca unul care s-a considerat toată viața „transilvănean”, artistul a adoptat începând din anul 1931 numele de Brassaï, ceea ce în maghiară înseamnă „brașovean” (brassói, brassai).
În 1933 i-a apărut primul album, „Parisul, noaptea”, însoțit de un text de Paul Morand, care i-a adus un mare succes, mai ales în mediul artistic. O parte din fotografii le-a consacrat înaltei societăți și celebrităților epocii, de pildă unor celebrități intelectuale, de teatru și operă. A creat portrete devenite clasice ale lui Salvador Dali, Pablo Picasso (FOTO), Henri Matisse și Alberto Giacometti, ale lui Jean Genet, Henri Michaux, Jean Paul Sartre și Simone de Beauvoir.
Distincții și onoruri
Filmul Tant qu’il y aura des bêtes (1956): Marele Premiu Special al Festivalului de la Cannes, pentru filmul de cea mai mare originalitate
Medalia de aur la Bienala de fotografie din Veneția (1957)
Premiul Societății Americane a Fotografilor de magazine ilustrate (1966)
Medalia orașului Arles (1974)
Cavaler al Artelor și Literelor (1974)
Cavaler al Legiunii de Onoare (1976)
Marele Premiu Internațional de Fotografie – Paris (1978)

Brassaï a scris 17 cărți și numeroase articole și un roman: Povestea Mariei (Histoire de Marie) (1948), prefațat de Henry Miller. În îngrijirea editurii Universității din Chicago au apărut în traducere engleză Scrisorile către părinți și Conversații cu Pablo Picaso (1964).
Brassai a încetat din viață la 8 iulie 1984 la Èze, în departamentul Alpes Maritimes, pe Coasta de Azur, și a fost înhumat în cimitirul Montparnasse din Paris.
În anul 2000 văduva sa, Gilberte (născută Boyer), a organizat o mare expoziție în cinstea operei și amintirii sale, la Centrul Pompidou.
Cu douăzeci de ani mai tânără decât Brassaï, ea a decedat în 2005 și este înmormântată alături de artist la cimitirul Montparnasse.

Pagina ingrijita de Grigore Ciascai

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








TE-AR MAI PUTEA INTERESA