AcasăActualitateSocialAflă aici ce s-a întâmplat de-a lungul timpului într-o zi de 27...

Află aici ce s-a întâmplat de-a lungul timpului într-o zi de 27 martie

spot_img

DISTRIBUIȚI


1697 – Sinodul de la Alba Iulia, convocat de mitropolitul Teofil, acceptă Unirea cu Roma pe baza celor patru puncte: recunoaşterea supremaţiei papale, a existenţei purgatoriului şi a purcederii Sfîntului Duh şi de la Fiul, precum şi împărtăşirea cu azimă, în schimbul păstrării ritului, a egalităţii în drepturi cetăţeneşti depline.
1770 – A murit Giovanni Battista Tiepolo, pictor şi gravor italian (n.05.03.1696).
1797 – S-a născut Alfred de Vigny, poet, prozator, dramaturg francez (m.17.09.1863).
1845 – S-a născut Wilhelm Conrad Röntgen, fizician german, descoperitorul razelor care îi poartă numele. În anul 1901, i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică. (m.10.02.1923).
1848 – Românii de la Pesta îl eliberează din închisoare pe revoluţionarul bănăţean Eftimie Murgu.
1848 – Adunarea de la Iaşi. Se adoptă programul revoluţiei “Petiţiunea – proclamaţiune a boierilor şi notabililor moldoveni”.
1851 – S-a născut compozitorul francez Vincent d’Indy (m.02.12.1931).
1863 – S–a născut Frederick Royce, cel care împreună cu Charles Rolls, a creat maşina de lux Rolls–Royce (m.22.04.1933).
1866 – A apărut, la Viena şi apoi la Pesta, ziarul “Albina”, subvenţionat de familia Mocioni.
1871 – S-a născut scriitorul german Heinrich Mann (romanul “Îngerul albastru”) (m.12.03.1950).
1879 – Prin decret semnat de domnitorul Carol I, Societatea Academică Română este declarată institut naţional, cu denumirea de Academia Română, avînd drept scop “cultura limbei şi istoriei naţionale, a literelor, a ştiinţelor şi frumoaselor arte”.
1891 – S-a născut Ion Al-George, poet şi traducător (m.09.01.1957).
1899 – Marconi realizează prima legătură telegrafică fără fir între Anglia şi Franţa.
1907 – Aflat la Paris, Constantin Brâncuşi, ucenic al sculptorului August Rodin, hotărăşte să părăsească atelierul acestuia, spunînd celebrele cuvinte: “Sub umbra unui stejar nu poate creşte iarbă”. Începînd cu acest an, Brâncuşi va părăsi modelajul tradiţional, lucrînd direct în piatră.
1912 – S-a născut James Callaghan, om politic britanic, prim ministru în perioada 1976-1979.
1918 – Sfatul Ţării de la Chişinău hotărăşte unirea Basarabiei cu România (86 de voturi pentru, 3 împotrivă, 36 de abţineri, 13 absenţe).
1923 – S-a născut Tom Edwards, radio DJ american, primul care l-a promovat pe Elvis Presley.
1931 – S-a născut Virgiliu Niculae Constantinescu, inginer, preşedinte al Academiei Române în perioada 1994-1998, ambasador al României în Belgia.
1942 – S-a născut actorul britanic Michel York.
1943 – S-a născut violoncelistul şi dirijorul rus Mihail Rostropovici.
1947 – S-a născut Andy Bown, chitarist, basist, clăpar şi compozitor britanic (Herd, Status Quo).
1947 – S-a născut scriitorul Alexandru Papilian. Stabilit în Franţa.
1956 – S-a născut Floarea Calotă, solistă de muzică populară.
1957 – S-a născut Bill McKenzie, vocalist şi compozitor britanic (Absorbic Ones, Associates).
1958 – S-a născut (Vărai) poetul maramureșean Ioan Es Pop. Volume publicate: Ieudul fără ieșire, Porcec, Pantelimon 113 bis, Podul, Rugăciunea de antracit / The Anthracite Prayer, Petrecere de pietoni, Confortrt 2 îmbunătățit (împreună cu Lucian Vasilescu), Lumile livide / The Livid Worlds, Și cei din urmă vor fi cei din urmă, No Exit, O căruță încărcată cu nimic, Unelte de dormit. Premii și distincții: Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1994), Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1994), Premiul de debut al revistei „Poesis” (1994), Premiul Festivalului Național de Poezie de la Sighetu-Marmației (1994), Premiul Primăriei municipiului București pentru cel mai bun volum din colecția „Poeții orașului București” (1996), *Marele Premiu acordat de Ministerul Culturii și Cultelor Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu” , Premiul Academiei Române pentru poezie, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1999, Premiul ASPRO, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 2003, Ordinul Meritul Cultural în grad de ofițer, 2004.
1963 – S-a născut regizorul american Quentin Tarantino.
1968 – A murit, într-o catastrofă aviatică, Iuri Gagarin, primul om care a zburat în Cosmos (n.09.03.1934).
1970 – S-a născut cîntăreaţa americană Mariah Carey.
1977 – A murit Iustinian Marina, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1948-1977) (n.22.02.1901).
1977 – A murit Tudor Măinescu, epigramist şi prozator satiric („Surîs“, „Schiţe oarecum vesele“) (n.23.02.1892).
1980 – Crearea, de către Consiliul Europei, a Grupului Pompidou, for multidisciplinar de cooperare interministerială, avînd ca misiune lupta contra abuzului şi traficului ilicit de stupefiante.
1993 – Aviaţia aliată lansează 23 de rachete Tomahawk asupra sediului din Bagdad al serviciilor de informaţii irakiene, ca ripostă directă după o tentativă de asasinare a preşedintelui George Bush în aprilie, în Kuwait. În urma raidului, şase civili şi-au pierdut viaţa.
1996 – Comisia Europeană a decretat embargou total şi temporar pentru exportul de carne de vită din Marea Britanie, din cauza scandalului “vacii nebune”, dat fiind faptul că bovinele atinse de ESB (encefalopatia spongiformă bovină) pot transmite omului maladia Kreutzfeldt-Jakob.
2000 – A murit regizorul Paul Călinescu, unul dintre pionierii cinematografiei româneşti (filmele: “Răsună valea”, “Porto Franco”, “Pe răspunderea mea”) (n.21.08.1902).
2001 – A murit Ovidiu Bădilă, contrabasist de renume internaţional (n.1962).

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA