Religie
Ortodox = Sf. M. Mc. Marina; Sf. Ier. Eufrasie.
Romano-catolic = Ss. Alexie, cerşetor; Marina.
Reformat(Calvin) = Elek.
Greco-catolic = Sf. m. Marina.
Mozaic = 27th of Tamuz, 5772; Parashat Matot-Masei (in Diaspora).
Musulman = ath-thalatha’: 27. Shaban 1433.

Sărbători
Irak: Sărbătoare națională. Aniversarea proclamării republicii
Coreea de Sud: Ziua Constituției (1948)
Japonia: Festivalul Gion Matsuri în Kyoto

Evenimente
1440: Vladislav al III-lea, regele Poloniei (1434-1444), devine și rege al Ungariei
1821: Lupta de la Slobozia. Cetele de panduri, rămase fără Tudor Vladimirescu, au fost înfrânte de turci. Printre cei luați prizonieri se afla și Papa, fratele lui Tudor Vladimirescu. Este sfârșitul revoluției
1918: Din ordinul dat de Partidul Bolșevic, împăratul Nicolae al II-lea și famila sa au fost asasinați la casa Ipatiev din Ekaterinburg, Rusia
1931: Legea privind autonomia universitară în România. Legea prevedea și transformarea Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică în Academia de Muzică și Artă Dramatică
1969: Legația României în Israel a fost ridicată la rangul de ambasadă.[1]
1976: La Montreal (Canada) a început a XXI-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară. Gimnasta Nadia Comăneci a obținut trei medalii de aur, iar România a ocupat locul nouă pe națiuni, cu patru medalii de aur, nouă de argint și 14 de bronz. (17 iulie – 1 august)
1980: Au fost inaugurate lucrările de construcție a centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă
1945: A avut loc Conferința de la Potsdam a șefilor de stat și guvern ai URSS, Marii Britanii și SUA, consacrată reglementării situației postbelice în Europa.

1947 – Parlamentul hotărăşte ridicarea imunităţii parlamentare unui număr de 6 deputaţi ai PNŢ: Iuliu Maniu, Aurel Leucutia, Emil Ghilezan, Vasile Serdici, Ilie Lazar si Gr. Niculescu-Buzesti, care sunt arestaţi, fiind acuzaţi de o încercare de răsturnarea regimului
1950: Au fost arestați cetățenii americani Julius și Ethel Rosenberg, acuzați de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice.
1955: A fost inaugurat parcul de distracții – „Disneyland”, cu mult fast, în prezența a peste 30000 de vizitatori veniți de pretutindeni. Ceremonia a fost transmisă în direct de televiziune. (sudul orașului Los Angeles, SUA)
1985: 17 state au fondat, la Paris, Agenția de Coordonare a Cercetărilor Europene – EUREKA – (European Research Co-ordination Agency).
1995: Prima Reuniune în formula „16+1” a NATO, cu participarea țărilor membre ale Alianței și a Rusiei. A fost semnat acordul interimar de parteneriat și cooperare economică între Uniunea Europeană și Rusia. (Bruxelles).

Nașteri
1803: Iosif Romanov, librar, editor, tipograf din București
1810: August Treboniu Laurian, om de cultură marcant al secolului al XIX-lea, istoric și om politic (d. 1881)
1867: Dimitrie Gerota, medic român (d. 1939)
1867 Ludovic Mrazek, geolog român de etnie cehă, membru al Academiei Române (d.1944)
1888: Șemuel Iosef Agnon, scriitor israelian, laureat al Premiului Nobel (d. 1970)
1894: Georges Henri Lemaître, fizician belgian (d. 1966)
1920: Juan Antonio Samaranch, președinte al Comitetului Olimpic Internațional
1920: Nils Ivar Bohlin, inventator al centurii de siguranță în trei puncte
1923: Traian Ionescu, fotbalist și antrenor român (d. 2006)
1927: Sorin Comoroșan, biochimist și fizician român, membru de onoare al Academiei Române
1934: Donald Sutherland, actor canadian
1948: Dan Drosu Șaguna, jurist român
1949: Ion Hadârcă poet, om politic din Republica Moldova.
1954: J. Michael Straczynski, autor, scenarist, producător de televiziune american
1966: Alexandru Gafton, lingvist și filolog român
1982: Mihai Pătrașcu, informatician român

Decese
1762: Țarul Petru al III-lea al Rusiei (n. 1728)
1882: Pantazi Ghica, publicist și scriitor român (n. 1831)
1894: Leconte de Lisle, poet și traducător francez (n. 1818)
1912: Henri Poincaré, matematician francez (n. 1854)
1917: Hector Malot, scriitor francez (n. 1830)
1918: Familia Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei (n. 1868):
Țarina Alexandra Feodorovna (n. 1872)
Marea Ducesă Olga (n. 1895)
Marea Ducesă Tatiana (n. 1897)
Marea Ducesă Maria (n. 1899)
Marea Ducesă Anastasia (n. 1901)
Țareviciul Alexei (n. 1904)
1923: Theodor Rosetti, publicist și politician român (n. 1837)
1995: Stephen Spender, poet britanic (n. 1909 )
2002: Gabriela Manole-Adoc, sculptoriță româncă (n. 1926)
2009: Leszek Kołakowski, filosof polonez (n. 1927)

Personalitatea zilei
Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei, sau Nikolai Alexandrovici Romanov (în rusă Николай Александрович Романов, n. 6 mai 1868 (S.N. 18 mai) – d. 17 iulie 1918) a fost ultimul împărat al Rusiei. A domnit din 1894 până la abdicarea sa din 15 martie 1917 la sfârșitul revoluției din februarie. A fost asasinat împreună cu întreaga sa familie de către bolșevici la ordinul lui Lenin. Canonizat drept sfânt al bisericii ortodoxe ruse.

Ca fiu al Împăratului Alexandru al III-lea al Rusiei și al Împărătesei Maria Feodorovna (născută Prințesa Dagmar a Danemarcei), Nicolae era nepotul Împăratului Alexandru al II-lea al Rusiei pe linie paternă și al Regelui Cristian al IX-lea al Danemarcei pe linie maternă. Avea trei frați mai mici: Alexandru, George, Mihail și două surori mai mici: Xenia și Olga.
La 13 martie 1881, în urma asasinării bunicului său, Alexandru al II-lea, Nicolae a devenit Țarevici (moștenitor al tronului) iar tatăl său Țarul Alexandru al III-lea. Nicolae și alți membri ai familiei au asistat la acest eveniment în timpul șederii la Palatul de iarnă din Sankt Petersburg, însă din motive de securitate, noul Țar și familia sa s-au mutat la Palatul Gatchina, situat în afara orașului.
Nicolae era văzut ca prea blând de către durul și pretențiosul său tată care, dată fiind moartea sa prematură, nu și-a pregătit fiul pentru conducerea vastului imperiu. Nicolae s-a îndrăgostit de Prințesa Alix de Hesse și Rhin, o nepoată a Reginei Victoria, dar tatăl său nu a fost de acord cu o astfel de alianță, el sperând să perfecteze o căsătorie cu o prințesă din Casa de Orléans, pentru a întări proaspăta alianță cu Republica Franceză. Numai când se afla pe patul de moarte, temându-se pentru succesiunea dinastiei Romanovilor, Alexandru al III-lea a fost de acord ca Nicolae să se căsătorească cu o prințesă din Germania.

Ca țarevici, Nicolae a făcut mai multe călătorii pe tărâmuri îndepărtate, incluzând o călătorie importantă în Orientul Îndepărtat de unde s-a ales cu o cicatrice pe frunte. Un japonez nebun aproape că l-a omorât, dar salvarea a venit de la vărul său, Prințul George al Greciei. Nicolae s-a reîntors la Sankt Peterburg cu o ură crescută față de Imperiul Japonez.
O problemă care complica mult viața familiei imperiale era chestiunea succesiunii. Alexandra i-a născut lui Nicolae patru fiice mai înainte ca să se nască fiul lor, Alexei, pe 12 august 1904. Tânărul moștenitor al tronului era bolnav de hemofilie, care pe la vremea aceea era practic netratabilă și ducea în mod invariabil la o moarte prematură. Datorită fragilității autocrației din acel timp, familia imperială a ales să nu divulge nimic în afara palatului starea sănătății lui Alexei.

Disperată, Alexandra a căutat ajutor pretutindeni; l-a găsit la un mistic, Grigori Rasputin. Se părea că Rasputin putea să-l ajute pe bolnav când acesta avea hemoragie internă, iar Alexandra a devenit din ce în ce mai dependentă de acest vraci și de sfaturile lui, pe care împărăteasa le accepta ca venind direct de la Dumnezeu.
Nicolae voia să fie iubit de supușii săi. Dacă ar fi fost lăsat să acționeze după cum credea el, ar fi putut accepta sistemul monarhic constituțional și ar fi devenit un împărat reformator. Influența politicienilor reacționari, în principal a soției lui și a rudelor ei, (cu Rasputin în fundal), a făcut acest lucru imposibil.

După asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand și a soției sale la Sarajevo pe 28 iunie 1914 de către naționalistul sârb Gavrilo Princip, Nicolae șovăia în legătură cu drumul pe care trebuia să-l urmeze Rusia. Pe de-o parte, nu voia să-și abandoneze aliații sârbi în fața pretențiilor Austro-Ungariei, pe de altă parte, nu voia să provoace un război de proporții. Într- o serie de scrisori schimbate cu Kaiserul, (așa numită „corespondență dintre Willy și Nicky „), cei doi își reafirmau dorința de pace și fiecare încerca să-l determine pe celălalt să dea înapoi. Nicolae a luat măsuri concrete în această privință, cerând ca mobilizarea armatelor rusești să fie făcută numai la granița cu Austro-Ungaria, dorind să prevină astfel un război cu Germania. S-a dovedit însă că era prea târziu ca relațiile și corespondența personală să oprească mersul evenimentelor. Rusia nu avea planuri de urgență pentru o mobilizare parțială și de aceea, pe 31 iulie 1914, Nicolae a luat decizia inevitabilă de a ordona mobilizarea generală. Aceasta a dus aproape imediat la declarația germană de război și la dezlănțuirea primului război mondial.

Izbucnirea războiului pe 11 august 1914 a găsit Rusia complet nepregătită și un început promițător s-a transformat rapid într-un șir de înfrângeri cutremurătoare. Nicolae a simțit că era de datoria sa să conducă personal armata și și-a asumat rolul de comandant suprem după eliberarea din funcție a unchiului său, Marele Duce Nicolae, (septembrie 1915), după pierderea teritoriului care-i revenise Rusiei la ultima împărțire a Poloniei. Eforturile împăratului de a supraveghea acțiunile de pe front au lăsat în mod inevitabil treburile de acasă în mâinile împărătesei. Departe de opinia publică, Nicolae nu înțelegea cât de suspicioși erau oamenii de rând față de Alexandra, o femeie care era nemțoaică prin naștere și victimă a zvonurilor distructive despre dependență ei de Rasputin. Un grup de curteni, profund nemulțumiți de influența nefastă pe care o avea Rasputin asupra efortului de război al Rusiei ca și asupra prestigiului monarhiei, l-au asasinat pe călugărul-vraci în decembrie 1916.

Înăsprirea condițiilor de viață din spatele frontului și incapacitatea armatei de a menține succesele militare temporare din iunie 1916 au dus la o serie de noi greve și tulburări în iarna care a urmat. La sfârșitul „Revoluției din februarie” din 2 martie (stil vechi)/ 15 martie (stil nou) 1917 Nicolae al II-lea a fost forțat să abdice în numele său și al țareviciului, în favoarea fratelui lui, spunând: „Lasăm moștenire succesiunea noastră fratelui nostru, Marele Duce Mihail Alexandrovici, și îi dăm binecuvântarea noastră la urcarea pe tron.” [3] Marele Duce Mihail a refuzat să accepte tronul și a abdicat a doua zi, și astfel trei secole de istorie a dinastiei Romanov s-au încheiat.

Guvernul Provizoriu a hotărât la început să-i țină pe Nicolae, Alexandra și pe copiii lor închiși în reședința imperială, Palatul Alexandru. În încercarea de a-i îndepărta din capitală și de a-i feri de posibile vătămări, guvernul lui Alexandr Kerenski i-a mutat în Tobolsk, în Siberia, în august 1917. Ei au rămas acolo pe durata Revoluției din Octombrie, ca mai apoi să fie mutați de guvernul bolșevic într-un oraș controlat de Armata Roșie, Ecaterinburg. Țarul și familia sa, inclusiv țareviciul Alexei grav bolnav, precum și câțiva servitori care îi însoțiseră, au fost împușcați în subsolul Casei Ipatiev de un pluton de execuție bolșevic condus de Iacov Iurovski în noaptea de 16 iulie spre 17 iulie 1918. Execuția a fost grăbită de avansarea către Ecaterinburg a subunităților Legiunii Cehe în drumul lor de retragere din Rusia. Temându-se că Legiunea Cehă va cuceri orașul și-l vor elibera pe Nicolae, temnicerii lui bolșevici au hotărât lichidarea imediată a familiei imperiale. Dovezile că această execuție s-a făcut cu știința și cu aprobarea lui Lenin sunt suficient de multe, mulți istorici văzând în aceasta o răzbunare pentru condamnarea la moarte a fratelui mai mare al liderului bolșevic, Alexandr Ulianov, în urma tentativei eșuate de asasinare a țarului Alexandru al III-lea în 1887.

Deoarece CEKA se temea ca soldații ruși nu vor trage asupra țarului lor, plutonul de execuție a fost format din soldați maghiari, printre ei și viitorul lider comunist Imre Nagy.

S-a crezut multă vreme că trupurile lui Nicolae și ale familiei lui au fost aruncate într-un puț de mină în locul numit Patru Frați. La început așa a fost—cadavrele au fost într-adevăr aruncate în acel loc în noaptea de 16/17 iulie. În dimineața următoare—când zvonuri despre locul în care se aflau trupurile celor din familia regală au început să se răspândească prin orașul Ecaterinburg—Iurovski a ridicat morții pentru a-i ascunde în altă parte. Atunci când vehiculul care transporta trupurile s-a defectat în timpul deplasării către noul loc desemnat, el a ales altă soluție și a îngropat cele mai multe cadavre într-o groapă comună pătrată, lată de 2,5 m și adâncă de 1,8 m, a turnat acid sulfuric pe chipurile morților și a mascat locul stivuind traverse de cale ferată deasupra. Groapa se afla pe un drum de căruțe părăsit, Șoseaua Kroptiaki, la circa 19 km nord de Ecaterinburg. Două cadavre au fost arse.

Secretul ținut asupra execuției și asupra îngropării trupurilor a dus la zvonuri conform cărora împăratul sau membri ai familiei lui ar fi fost încă în viață. Mai mulți oameni au pretins că l-au întâlnit pe împărat în lagăre de muncă din Siberia prin deceniul al patrulea al secolului trecut. Aceste afirmații nu au fost luate niciodată în serios, dar până prin 1940, un număr de oameni au pretins în mod mai credibil că ar fi fost copiii țarului. Cel mai cunoscut caz a fost cel al lui Anna Anderson, care a afirmat că ar fi fost Marea Ducesă Anastasia și chiar a reușit să convingă de acest fapt pe mai mulți membri ai familiei Romanov aflați în exil. Este foarte posibil ca până și ea să fi crezut că este Anastasia, dar testele ADN făcute post-mortem au arătat că acest lucru nu e adevărat.

Imediat după dezmembrarea Uniunii Sovietice, trupurile Romanovilor au fost localizate, exhumate și identificate în mod oficial. Un raport secret al lui Iurovski, care a fost descoperit cam prin 1980, dar care nu a devenit public până în 1992, a ajutat autoritățile să localizeze trupurile. Testele ADN au fost modalitățile principale folosite la identificare. O probă de sânge a Prințului Philip, un descendent al Reginei Victoria și prin aceasta văr cu Alexandra, a fost folosită pentru a identifica pe împărăteasă și pe fiicele ei cu ajutorul genelor mitocondriale. O altă metodă de identificare a fost noua tehnică medico-legală de supraimpresionare a fotografiilor făcute craniilor.

Două trupuri nu au fost găsite încă: acela al lui Alexei și al uneia dintre fiice — Tatiana, Maria sau Anastasia. În conformitate cu raportul lui Iurovski, trupurile lui Alexei și al uneia dintre fiice, identificată de el în mod greșit drept Alexandra, au fost arse lângă locul de îngropare iar cenușa lor a fost amestecată și îngropată și ascunsă. Unele persoane din Rusia, în special clerici ai bisericii ortodoxe ruse, au susținut că trupurile nu sunt ale celor din familia imperială, dar după îndelungate tergiversări birocratice și politice, toate rămășițele pământești au fost înhumate în cadrul unei ceremonii impresionante în cripta familiei Romanov din Catedrala Sfinții Petru și Pavel în 1998, la a 80-a aniversare a execuției.

Pe 4 august 2000, Nicolae și membrii apropiați ai familiei lui au fost canonizați drept sfinți de sinodul bisericii ortodoxe ruse. Ei nu au fost denumiți „mucenici”, atâta vreme cât moartea lor nu a fost un rezultat imediat legat de credința lor creștină; în schimb ei au fost canonizați drept „cuvioși (supuși pătimirii)”. Ei erau deja venerați de unii membri ai bisericii ortodoxe ruse din afara Rusiei de câțiva ani înaintea canonizării.

Pagină îngrijită de Grigore Ciascai