AcasăActualitateSocialAfla aici Calendarul activităţilor premergătoare Zilei Poliţiei Române organizate la nivelul IPJ...

Afla aici Calendarul activităţilor premergătoare Zilei Poliţiei Române organizate la nivelul IPJ Maramureş

spot_img

DISTRIBUIȚI

1.       Luni,  18 martie, la ora 14.00, la Gold Plaza are loc vernisajul expoziţiei  de desene/picturi cu  tema: „Poliţistul,  prin ochi de copil”. Vor fi expuse lucrările   elevilor de  gimnaziu de la Liceul de Arte din Baia Mare. Cele mai sugestive lucrări vor fi premiate de un  juriu  format din câte un reprezentant al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş şi al cotidienelor locale. Toate desenele/picturile vor  rămâne expuse  în spaţiul expoziţional situat la etajul II din Gold Plaza până la data de 25 martie, Ziua Poliţiei Române.

2.       Marţi, 19 martie, la ora 13.00, la Biblioteca Judeţeană Petre Dulfu – Salonul Artelor,  se va desfăşura cenaclul „Eseul meu antiviolenţă”. Elevii  Colegiilor Naţionale ,,Mihai Eminescu”, ,,Gheorghe Şincai” şi ,,Vasile Lucaciu” vor citi lucrările elaborate în cadrul concursului de eseuri iniţiat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş. Trei lucrări vor fi premiate de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş şi ai cotidienelor locale, iar fragmente sugestive vor fi publicate în presa scrisă.

3.       Miercuri, 20 martie – în municipiul Baia Mare va avea loc o acţiune preventivă desfăşurată de poliţiştii de proximitate împreună cu  voluntarii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii. Acţiunea de distribuire de pliante are scopul de a promova o campanie de prevenire a furturilor din locuinţă pe raza municipiului.

4.       Joi, 21 martie – activităţile stradale vor continua pentru prevenirea furturilor din autoturisme. Pentru implicarea în desfăşurarea activităţilor preventive, elevii voluntari vor fi răsplătiţi cu diplome de merit.

5.    Vineri, 22 martie, ora 10.00 la Teatrul Municipal Baia Mare, vor avea loc festivităţile organizate cu ocazia Zilei Poliţiei Române: avansări în grad, premierea câştigătorilor competiţiilor sportive, program artistic oferit de Palatul Copiilor, Clubul Prodance2000. Câţiva dintre poliţiştii maramureşeni cu veleităţi artistice vor oferi colegilor şi invitaţilor o surpriză muzicală.

6.    Luni, 25 martie – Ziua Porţilor Deschise la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş. Poliţiştii vor prezenta publicului  o parte din tehnica şi mijloacele cu care acţionează pentru siguranţa cetăţenilor, în cadrul unor standuri organizate de structurile de: criminalistic, acţiuni speciale, arme, prevenire, proximitate, poliţie rutieră.

Jurnaliştii acreditaţi sunt invitaţi la toate activităţile organizate de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş pentru marcarea Zilei Poliţiei Române.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA