Cristian Moisescu, fost primar al municipiului Arad în perioada 1992-1996, a decedat, în noaptea de miercuri spre joi. Moisescu se afla internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Arad, în stare foarte gravă, suferind de afecţiuni cardiace.
Cristian Moisescu a suferit o triplă operaţie de bypass coronarian, iar mai recent a fost supus unei noi intervenții în urma căreia i s-au montat două stenturi, potrivit aradon.ro.
Conform sursei citate, cei care vor să-și ia rămas bun de la fostul primar al Aradului o pot face vineri, 8 ianuarie 2016, începând de la ora 18.00, la Biserica Dragostea din Arad, strada Dorobanților. Slujba de înmormântare se va desfășura în același loc sâmbătă, de la ora 13.00, după care cortegiul funerar se va îndrepta spre Cimitirul Eternitatea.
Sursa text: voceatransilvaniei.ro
Sursa foto: aradon.ro
ActualMM