AcasăberzmudeADVERTORIAL: Talpoş Ovidiu Anton, candidatul ARD pentru Colegiul Baia Mare 2 –...

ADVERTORIAL: Talpoş Ovidiu Anton, candidatul ARD pentru Colegiul Baia Mare 2 – Deputaţi: „O gândire nouă pentru un viitor mai bun”

spot_img

DISTRIBUIȚI

România traversează, sub guvernarea forţelor de stânga, cea mai profundă criză politică şi instituţională de după 1989. Acţiunile iresponsabile ale stângii au zdruncinat democraţia, au lovit în instituţiile statului de drept, au izolat România de familia democraţiilor lumii şi au pus în pericol dezvoltarea economică. Sub domnia stângii, discursul urii şi propaganda minciunii au devenit politică de stat. Această stare de fapt trebuie să înceteze.

Maramureşul a rămas izolat pe harta României pentru că în Maramureş nu s-a investit în infrastructură, iar acest lucru se simte. Pentru a trage marii investitori, ne trebuie infrastructură. Principalele lucrări demarate au fost oprite pentru că nu au mai ajuns banii şi la noi în judeţ.

Avem nevoie de asfaltare, canalizare, apă, gaze, internet în toate localităţile din judeţ. Astfel scade presiunea în domeniul imobiliar, iar în localităţile din jurul marilor oraşe oamenii pot să-şi organizeze viaţa independent. Trebuie extinsă descentralizarea şi subsidiaritatea, astfel încât comunităţile locale să decidă asupra şcolii pe care şi-o doresc, pe care o merită şi în care investesc. Refacerea structurii pieţei muncii cu meseriaşii şi specialiştii de care mediul de afaceri are nevoie, prin relansarea rapidă a şcolii profesionale, completată cu o rută liceală profesională, în parteneriat cu agenţii economici, este un alt proiect pe care vreau să-l promovez. Fără o piaţă a muncii care să răspundă cerinţelor angajatorilor nu putem spera la o dezvoltare economică echilibrată şi sustenabilă.

Sunt foarte multe iniţiative de promovat pentru binele maramureşenilor.Dacă iubeşti acest judeţ, îţi asumi trecutul lui dar şi prezentul pentru a putea construi viitorul. Asta am de gând să fac în Parlament. Să construiesc alături de maramureşeni un viitor mai bun pentru judeţ. Maramureşul nu începe şi nici nu se sfârşeşte cu noi dar suntem obligaţi să continuăm tradiţiile lăsate de strămoşi, să ducem mai departe moştenirea lor. Maramureşul este un bun de suflet luat cu împrumut de la copiii noştri, care sunt viitorul, şi pe care trebuie să-l înapoiem mai bun, mai frumos şi mai bogat.

Îndreptarea lucrurilor stă în putea mea, în puterea voastră. Numai dacă veţi veni la vor pe data de 9 decembrie şi veţi vota Talpoş Ovidiu Anton, veţi vota pentru O GÂNDIRE NOUĂ ŞI UN VIITOR MAI BUN!

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA