AcasăEvenimentSportADVERSARELE HCM-ULUI – Thüringer HC (Germania)

ADVERSARELE HCM-ULUI – Thüringer HC (Germania)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Herbert Müller și-a început al șaselea sezon de antrenor al echipei Thüringer HC cu reale dificultăți generate atât de unele plecări (Nadja Nadgornaja, Petra Popluharova sau Yuliya Snopova), cât și de unele accidentări de durată (Beate Scheffknecht, Sonja Frey, Jana Krause sau Iveta Luzumova).

Raza de speranță a românului aflat la cârma campioanei Germaniei s-a legat în acest context tocmai de băimăreanca Eliza Buceschi, transferată în vara anului trecut la Thüringer HC. Speranțele nu i-au fost trădate, la momentul actual Eliza fiind golghetera campioanei Germaniei în Liga Campionilor cu 35 de goluri.

La începutul confruntărilor continentale, managerul echipei, Maik Schenk declara: “Scopul nostru este să ne calificăm în grupele principale cu cât mai multe puncte posibile și ne dorim să ne entuziasmăm suporterii cu un stil de handbal atractiv”. Obiectivul calificării pentru a doua oară în grupele principale (după cea din 2013/2014) a fost atins de Thüringer HC.

Campioanele Germaniei s-au calificat cu un punct din Grupa B, dat de egalul cu Fleury Loiret Handball, și au rămas cu acest punct și după prima etapă din grupele principale, dat fiind că Thüringer HC a pierdut cu 19-28 în deplasarea de la Larvik.

Au plecat de la echipă: Nadja Nadgornaja (Dortmund), Yulia Snopova (Muratpasa Antalya), Franziska Mietzner (Leipzig), Martine Smeets (Bietigheim), Petra Popluharova (final de carieră);

Au venit la club: Natalia Reshetnikova (Universitet Izhevsk), Anouk van de Wiel (Goppingen), Lotte Prak (Koblenz), Lucie Satrapova (împrumut de la Slavia Prag), Eliza Buceschi (HCM Baia Mare), Beate Scheffknecht (Goppingen), Lucia Hruscakova (Iuventa Michalovce), Crina Pintea (HC Zalău);

Antrenor: Herbert Müller;
Căpitan: Danick Snelder;

Istoric în Liga Campionilor
– număr de participări: 5 (2012, 2013, 2014, 2015, 2016);
– cea mai bună performanţă: sferturi de finală (2015);

Alte repere
– Cupa Cupelor: semifinală (2013);
– Cupa Challenge: finală (2009);
– campioana Germaniei (2011, 2012, 2013, 2014, 2015);
– câştigătoarea Cupei Germaniei de două ori.

Mai multe despre echipă, aici.

Sursa: hcmbaiamare.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA