AcasăActualitateSocialADMITERE - Începe admiterea de toamnă la CUN

ADMITERE – Începe admiterea de toamnă la CUN

DISTRIBUIȚI

ADMITERE Aproximativ o lună a mai rămas până la începerea noului an universitar, astfel că cei care nu s-au înscris până acum la facultate, din diferte motive, pot să își depună dosarul în cea de-a doua sesiune de admitere.

ADMITERE Startul sesiunii de toamnă se dă marţi, 6 septembrie, iar cei care vor să studieze cât mai aproape de casă au la dispoziţie unul dintre locurile care au rămas disponibile după sesiunea din iulie.

În cadrul Facultății de Inginerie din cadrul Centrului Universității de Nord (CUN) Baia Mare au ramas disponibile 39 de locuri bugetate, această facultate fiind de altfel cea cu cele mai mult locuri fără taxă. În cadrul Facultății de Litere sunt disponibile în sesiunea de toamnă 32 de locuri fără taxă, cele mai multe dintre ele la Arte vizuale și Teologie.

Locuri bugetate au mai rămas și la Facultatea de Științe însă de această dată ele sunt doar 25, iar cele mai multe disponibile la specializarea Matematică.

Dacă la unele specializări admiterea se face pe baza unui concurs de dosare, la altele candidații trebuie să susțină atât probe practice, cât și teoretice, în funcție de specializare.

,,Admiterea va fi și cu dosare, conform procedurii. Nu s-a modificat nimic. Procedurile sunt, exact, cele pe care le-am avut în prima sesiune. De exemplu, la arte plastice sunt și probe, la limbi moderne la fel. La calculatoare exista proba scrisă la matematică, deci nu e doar concurs de dosare”, susțin oficialii instituției de în vățământ superior.

Înscrierea candidaților începe în 6 septembrie și se derulează (în funcție de specializare) până cel târziu pe 9 septembrie. Rezultatele finale, după etapele de confirmare, vor fi afișate pe 15 septembrie.

sursa foto

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.







TE-AR MAI PUTEA INTERESA