AcasăOPINII“Adică le tăiem finanţarea, dar îi ţinem aşa, cât de cât sub...

“Adică le tăiem finanţarea, dar îi ţinem aşa, cât de cât sub control”

spot_img

DISTRIBUIȚI

Sorin Blejnar vorbește cu Traian Băsescu la telefon, pe o linie securizată înterceptată de niște mărunți procurori din Brașov. Nicăieri, în nici o organigramă, în nici o lege, în nici un regulament de funcționare a instituțiilor din România, șeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală nu este în subordinea președintelui României, nu are contact direct cu acesta, nu raportează la președinte. Cel puțin nu instituțional.

Ca de obicei, stenogramele unor interceptări scăpate aiurea prin presă nu au legătură cu cazul evaziunii fiscale din produse petroliere. Dar au legătură profundă cu un sistem despre care v-am vorbit mult, dar, pentru că nu v-am putut prezenta probe, nu ne-ați prea crezut. Acum există, iată, dovezi. Dovezi pe care, aproape instantaneu, unii ar vrea să le înscrie în categoria “interese superioare ale statului, binele țărișoarei, donații către sărăntoci, salvarea României de la țeapa dată de Kazmunaigaz” și câte și mai câte. Dar nu se prea poate.

Pur și simplu, doar complet idioți fiind am putea crede că investigearea fiscală a unui avocat care l-a enervat pe Băsescu are legătură cu Rompetrolul.

Doar idioți fiind am putea crede că Traian Băsescu are asemenea puteri supranturale încât poate vorbi la telefon cu Sorin Blejnar cu un an înainte de momentul în care spune că l-a cunsocut.

Doar idioți fiind am putea crede că discuția despre Tehnologica Radion, firma ui Theodor Berna, susținător al președintelui și unul dintre principalii beneficiari ai banilor sifonați de Liviu Negoiță din bugetul Sectorului 3 și din cel al UE, este o discuție depre Rompetrol.

Doar idioți fiind am putea crede că, brusc, după ce dă indicații prețioase despre strategia de discuții cu kazahii, Traian Băsescu, pătruns de duhul sfânt al legalității, își declină competențele în trasul de sfori la orice nivel.

Doar idioți fiind am putea crede că fraza din titlu, “adică le tăiem finanțarea, dar îi ținem așa, cât de cât sub control”, care face parte din discuția lui Blejnar cu Băsescu despre Tehnologica, nu reprezintă un modus operandi. Că nu așa se mișcă lucrurile. Că firmele nu sunt făcute să vină cu sacii spre ieslea prezidențială prin șantaj, tăieri de finanțări și amenințări cu executarea silită.

Sunt mulți cei care au ales să nu fie idioți cu multă vreme înainte. Să spunem că ceilalți n-au avut informații, deci sunt nevinovați. Dar de azi încolo, cu probele pe masă, închiderea ochilor, ascunderea rahatului sub preș și negarea evidenței nu mai sunt opțiuni decât pentru cei incapabili să supraviețuiască folosindu-și propriul creier.

Patrick André de Hillerin (catavencii.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA