AcasăActualitateSocialACUZE - Lector suspectat de deturnare de fonduri europene

ACUZE – Lector suspectat de deturnare de fonduri europene

spot_img

DISTRIBUIȚI

ACUZE Un lector de la Universitatea de Vest din Timişoara este suspectat că a deturnat fonduri europene.

ACUZE  El este cercetat de procurorii anticorupţie după ce mai mulţi cursanţi s-au plâns că nu şi-au primit bursele promise la înscrierea într-un program de formare profesională.

Lectorul a organizat aceste cursuri de formare profesională, în perioada 2011-2012, prin intermediul unei societăți din Timișoara de care este responsabil.

La înscriere, studenților li s-a spus că vor primi suma de 900 de lei pe lună pe perioada de 13 luni cât vor dura cursurile, însă aceștia spun că nu au primit toți bani.

O parte dintre cursanți au deschis un dosar civil la o instanță de judecată. Din cauză că este vorba despre fonduri europene nerambursabile, DNA a deschis o anchetă.

citeşte şi ÎNVĂŢĂMÂNTUL GRATUIT NU E GRATUIT – Cât costă să fii elev la o școală de stat din România

De asemenea, cursanții mai spun că cineva a semnat în locul lor pe depozitele de plată, iar acum o expertiză criminalistică va stabili dacă într-adevăr semnăturile au fost falsificate.

În total, 40 de persoane s-au înscris la aceste cursuri. Deocamdată nu a fost stabilit un prejudiciu, dar estimările arată că suma s-ar ridica la 400.000 de lei.

Lectorul universitar a refuzat să dea un punct de vedere cu privire la acuzațiile care i se aduc.

sursa

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA