Vlad Cosma a prezentat unele înregistrări, acuzând că procurorul DNA Ploieşti Lucian Onea i-ar fi cerut să modifice acte, probe care ar fi fost folosite ulterior în dosarul lui Sebastian Ghiţă. DNA precizează, luni, într-un comunicat de presă, că fostul deputat a prezentat denaturat situaţia.
Procurorii DNA precizează, luni, într-un comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei, că Vlad Cosma, inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu termen pe 19 februarie 2018, trimis în judecată de Serviciul Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, „a prezentat denaturat situaţia dintr-un dosar penal aflat în curs de urmărire penală, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal”.
DNA mai transmite însă că, înaintea difuzării acestor înregistrări, persoane din anturajul lui Vlad Cosma s-au prezentat în mod repetat la şeful Serviciului Teritorial Ploieşti şi la alţi procurori/ofiţeri de poliţie judiciară, ultima dată fiind chiar vineri, 9 februarie 2018, cerându-le procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situaţie juridică favorabilă lui şi tatălui său, Mircea Cosma, cercetat pentru luare de mită şi abuz în serviciu în acelaşi dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu termen pe 19 februarie 2018, în care este inculpat şi fiul său.
„În concret, procurorilor li se cerea să nu deruleze o anchetă penală cu privire la presupuse infracţiuni aflate în legătură cu dosarul deja trimis în judecată, precum şi să întocmească şi să elibereze un înscris care să îi folosească inculpatului Cosma Mircea la îmbunătăţirea situaţiei juridice în dosarul aflat la ICCJ, în faza procesuală a apelului. Persoanele respective au atras atenţia procurorilor că, în caz contrar, vor fi difuzate la diverse posturi de televiziune înregistrări video din anchetele acestora, constând în montaje, colaje, special realizate pentru compromiterea procurorilor şi ofiţerilor de poliţie care au instrumentat mai multe cauze penale, printre care şi cel privindu-i pe inculpaţii sus menţionaţi”, se arată în comunicatul DNA.
Sursa info și continuarea artiolului pe Mediafax.
Sursa foto: EVZ.