Orădeanul Nicolae Oros, acuzat degeaba că l-ar fi omorât pe taximetristul Bajkán Péter, împuşcat în februarie 2009, cere acum statului român despăgubiri de cinci milioane de euro. Magistraţii Tribunalului Bihor au respins acţiunea cu pretenţii intentată Statului, astfel că procesul se mută la Curtea de Apel.
După ce a stat închis 14 luni, anul trecut Nicolae Oros, cunoscut drept Iepu, a fost achitat. El a fost acuzat de către procurori că l-ar fi uscis pe taximetristul Bajkán Péter, care a fost găsit împuşcat pe 11 februarie 2009, într-un şanţ din Calea Sântandreiului.
Iepu a fost singurul suspect al anchetatorilor care i-au găsit amprenta pe uşa maşinii celui ucis, Iepu declarând că i-a fost client. Astfel, a ajuns să fie închis 14 luni, iar după ce a fost pus în libertate au urmat alţi 5 ani de procese, ca pe 3 martie 2015 Curtea de Apel Oradea să dea sentinţa finală. Nicolae Oros a fost achitat. Iepu susţine că în cele 14 luni a dus o viaţă greu de imaginat.
A stat într-o celulă de 6 metri pătraţi împreună cu alte 7 persoane, iar hainele şi lenjeria le spăla într-o găleată şi le usca deasupra patului. „Exista o singură fereastră mică din care, pe perioada verii, geamul era scos, rămânând doar gratiile, indiferent dacă ploua sau nu. Pentru curăţenie aveam o măturică şi nu aveam mop, astfel că spălam celula, pe rând, cu un prosop de-al nostru”, susţine Iepu.
Baia din celulă era foarte mică, încât chiuveta îi venea în braţe când stătea pe vasul de toaletă. Duşul era o ţeavă exact deasupra wc-ului, apă caldă exista doar lunea şi vinerea, câte o oră. „Eram 8 persoane în celulă, fiecare puteam să stăm la duş cam 5 minute”.
continuarea pe adevarul.ro