AcasăActualitate112ACUZAT DE PEDOFILIE – Profesor de istorie din București, reținut de DIICOT...

ACUZAT DE PEDOFILIE – Profesor de istorie din București, reținut de DIICOT pentru pornografie infantilă și act sexual cu un minor

spot_img

DISTRIBUIȚI

ACUZAT DE PEDOFILIE  Un fost profesor de istorie din Bucureşti a fost reţinut miercuri, 31 ianuarie, de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), fiind acuzat de pedofilie. DIICOT informează că l-a reținut pentru 24 de ore pe Gheorghe Bordeiu, pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă şi act sexual cu un minor. Fostul ministru al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat că şi părinţii sunt de vină când se petrec astfel de abuzuri, scrie Click.ro.

Gheorghe Bordeiu a fost profesor de istorie în București, iar la percheziţii de la locuința sa, anchetatorii au descoperit peste 2.300 de CD-uri şi DVD-uri, precum şi alte medii de stocare susceptibile a conţine imagini pornografice cu minori. Profersorul şi-a încheiat activitatea didactică cu doi ani în urmă. „În fapt, din cercetări a reieşit că, în perioada anilor 2000 – 2015, acesta, în vârstă de 59 de ani, din Bucureşti, fost profesor de istorie, ar fi produs şi deţinut materiale pornografice cu minori. De asemenea, ar fi întreţinut acte sexuale cu un băiat minor, în vârstă de 15 ani, abuzând de autoritatea şi influenţa sa asupra victimei”, anunţă anchetatorii, potrivit Digi24.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpatul Bordeiu Gheorghe, pensionar, fost cadru didactic, a produs și a stocat, prin intermediul sistemelor informatice, materiale pornografice cu doi minori de sex masculin, abuzând de poziția sa de încredere și autoritate asupra acestora. Totodată s-a reţinut că în perioada 2009-2011, inculpatul Bordeiu Gheorghe a întreținut, acte sexuale cu unul dintre minori.

De asemenea, acesta a stocat imagini și înregistrări, descărcate din surse online, deținând în total 12231 fișiere care constituie materiale pornografice cu minori. Inculpatul va fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 zile.Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrulDirecției de Combatere a Criminalităţii Organizate. Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, se arată în comunicatul DIICOT.

Citește continuarea, AICI.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA