AcasăActualitate112ACTUALIZARE/ACCIDENT TERIBIL LA ONCEȘTI! (GALERIE FOTO) - 18 victime după un impact...

ACTUALIZARE/ACCIDENT TERIBIL LA ONCEȘTI! (GALERIE FOTO) – 18 victime după un impact teribil cu autocarul

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un accident teribil a avut loc în localitatea maramureșeană Oncești luni, 27 noiembrie, la orele amiezii. La ieșirea înspre Vadu Izei, autocarul cu care circulau mai mulți călători a fost implicat într-un accident grav. Din primele informații, conform jurnalistului Vasile Dale, este vorba despre cel puțin 13 călători răniți.

Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș, 13 persoane au fost evaluate până în prezent de echipajele medicale Ambulanșei, precum și echipajele de prim ajutor ale SMURD. În accident au fost implicate două vehicule: o autobasculantă care staționa și un autobuz cu 50 de călători.

O persoana care a rămas încarcerată, a fost descarcerată de pompierii militari, iar o altă persoană care a fost grav rănită, a fost dusă de urgență la spital.
Forțele de intervenție au intervenit la fața locului cu trei ambulanțe, două echipaje EPA SMURD, un echipaj de victime multiple, dar și pompieri militari de la Sighetu Marmației.

 

ACTUALIZARE: În urma accicentului au rezultat 18 persoane rănite, din care două în stare gravă, dar cooperante, potrivit ISU Maramureș. Autobuzul cu circa 50 de pasageri efectua o cursă regulată de persoane spre Sighetu Marmaţiei. ”În urma accidentului au rezultat 18 victime, din care una a refuzat transportul la spital, iar o victimă a rămas încarcerată fiind descarcerată de către echipajul de pompieri din Sighetu Marmaţiei. Directorul de salvări medicale de la faţa locului a fost desemnat un medic din cadrul CPU Sighetu Marmaţiei. Toate victimele au fost predate Centrului de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Sighetu Marmaţiei”, arată ISU. Circulaţia a fost reluată pe DJ 186 după aproximativ 2 ore. În cauză, a fost deschis dosar penal.

ActualMM

Sursă info.

Credit foto: Marcel Iustin; www.libertatea.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA