AcasăEvenimentACTUALIZARE 3: JUSTITIE - Decebal Traian Remes, fost ministru al agriculturii, a...

ACTUALIZARE 3: JUSTITIE – Decebal Traian Remes, fost ministru al agriculturii, a fost pus in libertate! (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Decebal Traian Remes, fost ministru al Agriculturii, condamnat in februarie 2013 la trei ani de inchisoare ar putea fi pus in libertate astazi, 11 februarie 2014. La mijlocul lunii ianuarie, Judecatoria Baia Mare a admis cererea de eliberare conditionata a lui Remes, insa procurorul Directiei Nationale Anticoruptie din acest dosar a declarat recurs. Magistrati ai Tribunalului Maramures vor trebui sa se pronunte in privinta acestei cereri, iar daca decizia va fi favorabila fostului ministru, acesta va fi pus de indata in libertate. 

In acest moment, completul de judecata a ramas in pronuntare.

Ora 13 – Decebal Traian Remes a fost pus in libertate de completul de judecata. Fostul ministru a fost dus la Penitenciarul Baia Mare, unde in aproximativ o ora va putea pleca acasa. Se vor astepta doar documentele de la Tribunalul Maramures.

Aducem la cunoştinţa opiniei publice că prin decizia penală nr. 5/A, pronunţată la data de 11.02.2014 în dosarul nr. 170/182/2014, Tribunalul Maramureş a respins ca nefondat apelul declarat de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Biroul Teritorial Maramureş împotriva sentinţei penale nr. 83 din 17.01.2014 a Judecătoriei Baia Mare, prin care s-a admis propunerea făcută de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Baia Mare şi s-a dispus liberarea condiţionată a condamnatului Remeş Decebal Traian, deţinut în penitenciar pentru executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 194/2012 a Tribunalului Bucureşti.

Menţionăm că hotărârea instanţei de apel este definitivă şi executorie.

Cu stimă,

Conducător al Biroului de informare şi relaţii publice

Judecător FIŢIGĂU VASILE

Va reamintim ca Decebal Traian Remes a ajuns la inchisoare dupa ce a fost condamnat in „Dosarul Caltabosul”.El a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenta, alaturi de Ioan Avram Muresan, acuzat de complicitate la cumparare de influenta in forma continuata, si de omul de afaceri Gheorghe Ciorba, acuzat de cumparare de influenta.
Conform rechizitoriului DNA, in septembrie 2007, Ioan Avram Muresan ar fi inlesnit transmiterea promisiunii si darea unor produse in valoare de 1.500 lei si a sumei de 15.000 euro de la omul de afaceri Gheorghe Ciorba ministrului Agriculturii de la acea vreme, Decebal Traian Remes, pentru ca acesta sa favorizeze firmele lui Ciorba la licitatii publice organizate de institutii aflate in subordinea sa.

ACTUALIZARE 2

Fostul demnitar a fost de nerecunoscut in fata instantei. Acesta s-a prezentat in fata magistratilor nebarbierit si cu plete. Infatisarea lui ar fi dat de inteles ca nu s-a mai ras sau tuns din momentul in care a fost incarcerat. Pentru a-si sustine cauza de eliberare conditionata, Decebal Traian Remes le-a explicat magistratilor ca in perioada de detentie a facut curatenie la clubul penitenciarului, a confectionat obiecte de artizanat si a oferit lectii de dictie persoanelor private de libertate care fac parte din trupa de teatru a Penitenciarului Baia Mare. Mai mult, in perioada cat a fost incarcerat, Decebal Traian Remes a participat la un concurs de poezii, competitie care a avut loc in sistem inchis, intre penitenciare. Poezia scrisa de fostul demnitar a fost premiata cu locul intai la nivel national.

ACTUALIZARE 3
Decebal Traian Remes a pasit dincolo de poarta Penitenciarului Baia Mare in jurul orei 15.30. Acesta avea asupra sa o sacosa si o valiza. La iesirea din unitatea de detentie, niciun cunoscut nu l-a asteptat pe fostul ministru. Astfel ca, Decebal Traian Remes a fost nevoit sa se porneasca pe jos catre casa. Dupa ce a parcurs aproximativ un kilometru, s-a intalnit cu sotia lui, care a venit in intampinarea sa. Odata ce au urcat in masina, cei doi s-au indreptat spre locuinta lor. In fata presei, Decebal Traian Remes nu a vrut sa faca nicio declaratie. Cand sotia acestuia l-a vazut a rasuflat usurata, refuzand sa faca vreun comentariu vizavi de eliberarea conditionata a lui Decebal Traian Remes.

VEZI AICI MOMENTUL IN CARE FOSTUL MINISTRU S-A PREDAT

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA