AcasăEvenimentACTUALIZARE 2: EXCLUSIVITATE ACTUALMM.RO - În drum spre serviciu, un jandarm beat...

ACTUALIZARE 2: EXCLUSIVITATE ACTUALMM.RO – În drum spre serviciu, un jandarm beat la volan a băgat o mamă și o fiică în spital

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un grav accident de circulație s-a produs în această seara la intersecția drumului județean Boiu Mare – Mesteacăn, cu drumul național 1 C Dej – Baia Mare. Două persoane nevinovate, mamă și fiică, au fost preluate de un echipaj al Ambulanței și au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.

Conform informațiilor obținute în exclusivitate de ActualMM.ro a reieșit faptul că subofițerul Ioan Valerian Pop, domiciliat în comuna Boiu Mare, angajat la Jandarmeriei Maramureș, se deplasa pe drumul județean la volanul unui autoturism. Ajuns în DN1C jandarmul a pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de un autoturism care circula regulamentar din direcția Șomcuta Mare – Dej și era condus de un bărbat.

În urma impactului, soția șoferului și fiica acestuia, pasagere în autoturism, au suferit leziuni corporale fiind preluate de echipajul Ambulanței din Șomcuta Mare. Cele două au fost duse la Spitalul din Baia Mare.

Polițiștii din Șomcuta Mare l-au testat pe șoferul vinovat cu aparatul etilotest. Uluitor este faptul că acesta consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Ba mai mult, sursele noastre au menționat faptul că jandarmul se îndrepta spre serviciu, la punctul de jandarmi din Fărcașa. Etilotestul a indicat 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecință, angajatul jandarmeriei a fost condus la unitatea medicală din Șomcuta Mare pentru a-i fi prelevate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele acestuia polițiștii au întocmit dosar de urmărire penală pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală de culpă și conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Cu siguranță nici șefii Jandarmeriei Maramureș nu vor sta cu mâinile în sân și îl vor cerceta disciplinar. Măsurile care vor fi luate le vom comunica cititorilor noștri în momentul în care ne vor parveni. (foto arhivă)

ACTUALIZARE 1: IPJ Maramureș

Ieri, la ora 18.25, poliţia a fost sesizată că la intersecţia DN1C cu DJ 109G din localitatea Mesteacăn s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea a două persoane.

Un bărbat de 34 de ani din Boiu Mare, care se deplasa cu un autoturism dinspre localitatea de domiciliu spre Valea Chioarului, ajuns la intersecţia cu DN1C a pierdut controlul direcţiei de mers şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un sălăjean. Impactul s-a soldat cu rănirea unui minor de 11 ani şi a unei femei de 40 de ani, pasageri în maşina acroşată. Persoanele rănite au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale dar nu au necesitat internarea.
Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că cel care a pătruns pe sensul opus de mers se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice.

ACTUALIZARE 2: Jandarmeria Maramureș

În data de 14 februarie a.c., la ora 18.35, plt. P. Valerian din cadrul I.J.J. Maramureş, a informat dispeceratul instituţiei despre faptul că, aflându-se în timpul liber în afara programului de lucru, s-a deplasat cu maşina proprietate personală dinspre localitatea Boiu Mare înspre Baia Mare şi a fost implicat într-un accident de circulaţie.

Astfel, conducând autoturismul marca Ford Escort, din direcţia Boiu Mare spre Valea Chioarului, la intersecţia DN 1 C cu DJ 109, pe timpul efectuării unui viraj la dreapta, a trecut pe celălalt sens de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism marca Opel condus regulamentar de către V. Aurel. Împreună cu acesta în maşină se mai aflau V. Aurelia şi V.R.B., care au fost transportate la spitalul judeţean de Urgenţă Baia Mare pentru investigaţii de specialitate, fără a fi nevoie de internarea acestora.

Conducătorul autoturismului marca Ford Escort a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat o alcoolemie de 0,65 alcool pur în aerul expirat.

Poliţia a demarat cercetările pentru stabilirea vinovăţiei cu privire la faptele cu incidenţă penală, iar la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, urmează să fie evaluate măsurile de natură disciplinară ce necesită a fi luate în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA