AcasăActualitatePoliticActiuni incheiate cu succes pentru Asociatia "Autism Baia Mare"

Actiuni incheiate cu succes pentru Asociatia „Autism Baia Mare”

spot_img

DISTRIBUIȚI

Asociaţia “Autism Baia Mare” a organizat în 20.11.2012 conferinţa de presa cu ocazia încheierii proiectului Dezvoltare organizaţională prin consolidarea şi perfecţionarea serviciului de voluntariat, fundraising şi serviciilor specializate cu specific TSA” finanţat prin Legea 350/2005 de către Consiliul Local Baia Mare prin intermediul SPAS.
Acest proiect a avut ca scop principal promovarea voluntariatului în rândul băimărenilor, sensibilizarea opiniei publice cu privire la autism şi creşterea toleranţei pentru ceea ce este diferit, la nivel social.
Au fost premiaţi 11 voluntari care s-au remarcat în cadrul proiectului.
De asemenea, Asociaţia “Autism Baia Mare” a avut onoarea să participe în perioada 21-22.11.2011 la iniţierea proiectului “Autismul ca mod de viaţă” coordonat de dr. Alexandru Popescu, Balliol College, Universitatea Oxford şi prof. univ. dr. Daniel David, Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj Napoca.
Obiectivul studiului este de a-i sprijini pe copiii cu autism să-şi descrie şi să-şi înţeleagă mai bine condiţia – mai ales calităţile şi dificultăţile asociate acestui diagnostic – permiţând părinţilor, profesorilor, şi psihologilor să cunoască din interior autismul, identificând talentul personal al copiilor pentru a răspunde nevoilor lor specifice.
Materialele obţinute în cadrul interviurilor vor fi utilizate în vederea creării unui web-site şi a unui DVD, pentru a fi puse la dispoziţia domeniului public.
Din cadrul Asociaţiei “Autism Baia Mare” au participat 7 copii cu vârste între 7 şi 11 ani şi care se încadrează în categoria de diagnostic autism – sindrom Asperger.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA