AcasăActualitate112ACŢIUNI - 48 de biciclişti indisciplinaţi în trafic sancţionaţi de poliţişti

ACŢIUNI – 48 de biciclişti indisciplinaţi în trafic sancţionaţi de poliţişti

spot_img

DISTRIBUIȚI

ACŢIUNI În urma analizelor efectuate a reieşit că, în primele nouă luni ale acestui an, abaterile bicicliştilor au constituit cea de-a treia cauză generatoare de accidente rutiere grave la nivel național.
ACŢIUNI În acest context, în zilele de 6 și 7 octombrie, la nivel național s-au desfășurat acţiuni pentru combaterea indisciplinei bicicliștilor, pe sectoarele de drum și în intervalele orare vulnerabile pentru această categorie de participanți la trafic.

În cadrul acțiunilor desfășurate la nivel județean, poliţiștii maramureșeni au aplicat un număr de 275 sancțiuni contravenționale, dintre care 48 bicicliștilor.

Pentru a preveni victimizarea participanților la trafic care au calitatea de biciclist, poliţiştii reamintesc câteva dintre obligaţiile acestora prevăzute de normele legale în vigoare, astfel:

– pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, biciclistul trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani;

– pe timpul circulaţiei pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligaţi să aibă asupra lor actul de identitate;
– bicicletele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulaţia acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare.

– este interzis să înveţe să conducă biciclete pe drumurile intens circulate;

– este interzis să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;

– este interzis să circule fără a ţine cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale;

– este interzis să circule în paralel, cu excepţia situaţiilor când participă la competiţii sportive organizate;

– este interzis să circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;

– este interzis să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă;

– este interzis să circule cu defecţiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor;

– este interzis să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă;

– este interzis să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.

Citeşte şi COMERCIANȚII, VIZAȚI – Verificări ale polițiștilor maramureșeni în Baia Mare și Sighet

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA