Acasăsinucidere maramuresACȚIUNE - Rusia trimite o navă lansatoare de rachete spre Siria

ACȚIUNE – Rusia trimite o navă lansatoare de rachete spre Siria

spot_img

DISTRIBUIȚI

Rusia a anunțat sâmbătă că trimite pe Marea Mediterană o corvetă lansatoare de rachete și că aceasta se îndreaptă spre Siria, informează agențiile de presă RIA Novosti și AFP.

„Zelionîi Dol”, o corvetă echipată cu rachete de croazieră Kalibr, care s-a raliat Flotei Ruse de la Marea Neagră în decembrie, se îndreaptă spre Marea Mediterană, a anunțat Flota Rusă de la Marea Neagră într-un comunicat.

Potrivit RIA Novosti, care citează o sursă de securitate din Crimeea — unde își are baza Flota de la Marea Neagră — această corvetă se îndreaptă spre Siria și ar putea participa la campania rusă în susținerea armatei regimului Assad.

„Obiectivele navei nu sunt dezvăluite, însă, în condițiile în care ea este echipată cu rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune, participarea sa la operațiunea militară nu poate fi exclusă”, estimează sursa de informație.

Această trimitere în Marea Mediterană a navei Zelionîi Dol, construită anul trecut, intervine într-un moment în care SUA și Rusia au convenit asupra unui acord în vederea „încetării ostilităților” în Siria în decurs de o săptămână, exceptând ofensiva împotriva jihadiștilor, pentru a relansa procesul de pace și a stopa exodul civililor.

SUA acuză Rusia că a „exacerbat” conflictul din Siria, prin sprijinul militar oferit forțelor guvernamentale, în mod concret în ofensiva în curs împotriva rebelilor la Alep, mare oraș din nordul Siriei.

Intervenind în conflict la 30 septembrie, Rusia și-a intensificat campania în Siria de pe mare, cu tiruri de rachete de croazieră de pe un submarin în Marea Mediterană și de pe nave de război din Marea Caspică, mai departe la est.

Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA