AcasăActualitateACȚIUNE AMPLĂ ÎN MARAMUREȘ - Contrabandiștii și evazioniștii, în vizorul polițiștilor. 2...

ACȚIUNE AMPLĂ ÎN MARAMUREȘ – Contrabandiștii și evazioniștii, în vizorul polițiștilor. 2 TONE de fructe și legume confiscate și sancțiuni de zeci de mii de lei

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ieri, 16 iunie, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au organizat o amplă acțiune, în colaborare cu polițiștii de ordine publică și cu reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș.

Activitățile desfășurate au vizat prevenirea și combaterea faptelor ilicite comise de către persoanele fizice și juridice care desfășoară activități de alimentație publică în unități de tipul pensiunilor și restaurantelor.

De asemenea au fost efectuate activități specifice pentru depistarea persoanelor care sunt implicate în activități de contrabandă sau de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu produse alimentare și nealimentare.

Astfel, pe raza municipiului Baia Mare și a orașului Borșa, polițiștii au verificat 18 societăți comerciale, 34 persoane fizice și 20 mijloace de transport. Pentru neregulile constatate polițiști au aplicat opt sancțiuni contravenționale, în valoare de 56 500 de lei. Șapte dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri de la Legea Nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, iar una pe linia O.U.G. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Ca măsură complementară s-a dispus confiscarea a 2.006 Kg legume-fructe, în valoare de aproximativ 12.000 lei, pentru care nu au putut fi prezentate documente legale. De asemenea a fost constată o infracțiune de contrabandă, fiind indisponibilizate mai multe pachete cu țigări de provenienţă ucraineană.

În continuare, sub supravegherea procurorului de caz se efectuează cercetări în vederea tragerii la răspundere a persoanelor implicate în comiterea infracțiunii constatate.

Informații furnizate de IPJ Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA