AcasăActualitate112ACCIDENTUL DE LA BORȘA, SURPRINS LIVE! - Camionul intră pe trotuar și...

ACCIDENTUL DE LA BORȘA, SURPRINS LIVE! – Camionul intră pe trotuar și calcă fetița care mergea cu bicicleta. Polițiștii CONTRAZIC imaginile

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un accident deosebit de grav a avut loc astăzi în Maramureș, pe o stradă din orașul Borșa. O fetiță de numai 9 ani a fost călcată efectiv peste picioare de un camion încărcat cu pământ. Fetița a fost transportată în stare gravă la spital, fiind solicitat un echipaj TIM chiar de la Baia Mare.

În urmă cu puțin timp, IPJ Maramureș a transmis un comunicat de presă prin care se prezintă rezultatul anchetei polițiștilor, de la fața locului. Conform oamenilor legii, fetița care se plimba cu bicicleta s-ar fi dezechilibrat și ar fi sărit în fața camionului, practic nelăsând șoferului timp de reacție. Totuși, rezultatul anchetei polițiștilor de la Borșa este spulberat de imaginile video în care a fost surprins LIVE accidentul. Vă redăm comunicatul polițiștilor, pentru a vă face o idee despre informațiile transmise oficial, respectiv realitatea înregistrată video.

Azi, la ora 17:44, polițiștii din Borșa au fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că pe strada Unirii din localitate a avut loc un accident rutier cu victime. La fața locului polițiștii au constatat că un bărbat de 30 de ani din Borșa, care conducea un autovehicul marca TATRA, a acroșat o minoră în vârstă de 9 ani. Aceasta era cu bicicleta pe trotuar când, la un moment dat a ieșit brusc în fața autovehicului. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a minorei, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă„, au declarat reprezentanții IPJ Maramureș

În imaginile prezentate în exclusivitate de colegii de la VasileDale.ro se poate observa clar ca lumina zilei cum șoferul camionului trage brusc de volan spre stânga, intrând pe contrasens și apoi pe trotuar și trecând peste micuța care se plimba cu bicicleta. Nu cunoaștem motivul pentru care polițiștii au transmis informații care este evident că sunt eronate, însă așteptăm o explicație oficială cu privire la modul în care s-a desfășurat ancheta. Vă redăm imaginile video surprinse de un participant la trafic. Vă atenționăm că acestea vă pot afecta emoțional:

Știre în curs de actualizare.

Adrian Barbur

 

Foto: Emaramures.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA