AcasăActualitateSocialACCIDENT: Tânăr accidentat pe o uliţă din localitatea Baba. 160 de amenzi...

ACCIDENT: Tânăr accidentat pe o uliţă din localitatea Baba. 160 de amenzi primite de soferi intr-o singura zi

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ieri la ora 14.25, poliţiştii din Coroieni au fost sesizaţi despre faptul că pe D.J. 109 F, în localitatea Baba, a avut loc un eveniment rutier.

Din verificările efectuate s-a stabilit că un bărbat de 55 ani, din comuna Coroieni, în timp ce conducea un autoturism prin localitatea Baba, înspre Târgu-Lăpuş, a virat stânga pentru a intra pe o uliţă, moment în care a surprins şi accidentat un tânăr în vârstă de 26 ani care traversa uliţa în fugă. Victima a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Târgu Lăpuş şi ulterior la Spitalul Judeţean Dr. Constantin Opriş Baia Mare unde a rămas internată pentru efectuarea unor investigaţii medicale mai amănunţite. Conducătorul auto i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

160 de sancţiuni contravenţionale aplicate de poliţişti într-o singură zi pentru abateri rutiere

Poliţiştii rutieri maramureşeni au aplicat ieri, 03 noiembrie, 160 de sancţiuni contravenţionale participanţilor la trafic care nu au respectat normele privind circulaţia pe drumurile publice. Cele mai multe sancţiuni, 120, au fost aplicate în municipiul Baia Mare pentru abateri precum: neutilizarea centurii de siguranţă, folosirea de către conducătorii auto a telefonului mobil fără sistem „mâini libere” sau nereguli privind starea tehnică a autovehiculelor aflate în trafic. Alte 40 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii din Ocna Şugatag şi cei din Dragomireşti pentru depăşirea vitezei legale în localitate.

Valoarea amenzilor aplicate de poliţiştii rutieri depăşeşte 13.000 de lei. Totodată au fost reţinute opt certificate de înmatriculare iar faţă de trei conducători auto s-a dispus măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autoturisme pe o perioadă de 90 de zile. Poliţiştii au constatat şi două infracţiuni rutiere, una de conducere fără permis şi alta de punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. Pe numele celor doi conducători auto, un tânăr în vârstă de 19 ani din Cavnic şi un altul de 22 de ani din Borşa, au fost întocmite dosare penale.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA