spot_img
AcasăActualitate112ACCIDENT ÎN ROZAVLEA - Un tânăr șofer maramureșean a distrus trei mașini...

ACCIDENT ÎN ROZAVLEA – Un tânăr șofer maramureșean a distrus trei mașini într-o încercare de depășire

DISTRIBUIȚI

ACCIDENT ÎN ROZAVLEA  Ieri, 15 septembrie, în jurul orei 14.20, patrula de siguranţă publică din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Bogdan Vodă a fost sesizată prin SUAU 112 despre faptul că, în comuna Rozavlea a avut loc un accident rutier.

Din verificările efectuate la faţa locului şi din declaraţiile consemnate, s-a stabilit că un tânăr de 25 de ani din Poienile Izei, care conducea un autoturism dinspre Rozavlea spre Strâmtura, efectuând manevra de depăşire a două autoturisme care circulau regulamentar în acelaşi sens, pe fondul nepăstrării distanţei laterale suficiente, a acroşat oglinda retrovizoare a primului autoturism aflat în faţa sa.

În acel moment tânărul a virat stânga, dar a pierdut controlul asupra direcţiei, a pătruns pe acostamentul de pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu două autoturisme care erau staţionate regulamentar în afara părţii carosabile, pe care le-a avariat, apoi s-a răsturnat.

În urma accidentului conducătorul auto nu a suferit vătămări corporale dar cele trei autoturisme au fost avariate în proporţie de 90%.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0. Faţă de acesta s-a dispus măsura sancţionării contravenţionale conform prevederilor legale respectiv amendă şi măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea.

 

Informații furnizate de IPJ Maramureș

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








TE-AR MAI PUTEA INTERESA