AcasăActualitate112ACTUALIZARE/ ACCIDENT DEZASTRUOS ÎN MARAMUREȘ - 5 răniți, dintre care doi în...

ACTUALIZARE/ ACCIDENT DEZASTRUOS ÎN MARAMUREȘ – 5 răniți, dintre care doi în comă, după impactul dintre două autoturisme

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un accident rutier dezastruos a avut loc azi-noapte, în jurul orei 00:00, pe strada Victoriei din orașul Borșa. Din primele informații oferite de către autorități, se pare că în accident au fost implicate două autoturisme.

În urma impactului violent au rezultat nu mai puțin de 3 victime. La sosirea echipajelor de salvare și a pompierilor de la descarcerare, două dintre persoanele implicate în accident erau în comă, iar o alta se afla în stop cardio-respirator.

Vom reveni cu informații oficiale din partea polițiștilor.

ACTUALIZARE:

Ce spun pompierii

Garda de Intervenție Borșa a intervenit în cazul unui accident rutier produs în localitatea Borșa, pe strada Victoriei. În urma coliziunii a două autorurisme au rezultat trei victime încarcerate. Pompierii militari au intervenit cu o autospecială și un echipaj de prim ajutor S.M.U.R.D. Alături de pompierii militari au intervenit și două echipaje S.A.J. Victimele au fost transporate la spitalul din localitate, iar în această dimineață, echipajul de terapie intesivă mobilă S.M.U.R.D. și autospeciala de transport victime multiple, din cadrul Detașamentului Baia Mare, s-au deplasat la Borșa pentru a transporta victimele la spitalul din Baia Mare”, au declarat reprezentanții ISU Maramureș.

Ce spun polițiștii

Ieri , 9 august a.c. , la ora 23:45, poliţiştii din Borşa au fost sesizaţi prin 112 despre faptul că pe strada Victoriei din Borşa a avut loc un accident rutier cu victime. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că un tânăr în vârstă de 26 de ani din Bucureşti în timp ce conducea un autoturism având direcţia de deplasare dinspe Borşa spre Moisei, a efectuat manevra de întoarcere fără să se asigure suficient, moment în care a fost lovit în partea laterală stânga de către un autoturism care avea aceeaşi direcţie de mers şi era condus de un tânăr de 22 de ani din Borşa.

Autoturismul acroşat a fost proiectat în alte două autoturisme parcate pe un spaţiu verde, în afara părţii carosabile. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a cinci persoane, acestea fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Din păcate la câteva ore de la producerea accidentului şoferul în vârstă de 26 de ani a decedat. În cauză se continuă cercetările, pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului”, au declarat reprezentanții IPJ Maramureș.

ActualMM

Sursă foto: VasileDale.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA