AcasăActualitate112ACCIDENT CUMPLIT ÎN ILEANDA – Șoferul unei ambulanțe a pierdut controlul volanului...

ACCIDENT CUMPLIT ÎN ILEANDA – Șoferul unei ambulanțe a pierdut controlul volanului și a ieșit de pe drum. Pacienta transportată a decedat

spot_img

DISTRIBUIȚI

ACCIDENT CUMPLIT ÎN ILEANDA  O pacientă în vârstă de 83 de ani a decedat şi o asistentă a fost accidentată, sâmbătă seara, după ce ambulanţa în care se aflau a derapat şi a ajuns în şanţul de pe marginea drumului, la ieşire din localitatea Ileanda, spre Dej.

Azi, ora 19.04, pe drumul naţional 1C, în afara localităţii Ileanda, a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări, şoferul unei ambulanţe, aflată în misiune, în timp ce conducea autospeciala pe sectorul de drum menţionat, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, semnalizată corespunzător, a pierdut controlul volanului, a trecut pe sensul opus de circulaţie şi a ieşit în afara părţii carosabile”, a declarat, într-o informare de presă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Maria Cristea, potrivit Dejeanul.ro

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a unei paciente din ambulanţă şi a unei asistente.


Ambulanţa transporta o femeie de 83 de ani, cu insuficienţă renală. În urma accidentului pacienta a intrat în stop cardio-respirator, în vreme ce o asistentă a suferit plăgi la nivelul capului şi este conştientă. Doi paramedici de pe o autospecială SMURD au făcut pacientei manevre de resuscitare, iar un paramedic a acordat prim ajutor asistentei de pe ambulanţă”, a precizat, pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, Lucian Jacodi.

Potrivit acestuia, în pofida manevrelor de resuscitare, pacienta în vârstă de 83 de ani a murit, medicul de pe ambulanţă declarând decesul. Lucian Jacodi a precizat că la accident s-a deplasat în sprijin o ambulanţă de la Jibou. Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui eveniment.

 

Sursă: Agerpress

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA